Giuseppe Ungaretti, ”Amintirile – I ricordi”

Amintiri, inutilă infinitate,
Singure și unite împotriva mării, de neînvins
În nesfârșitul lor geamăt …
Marea,
Vocea liberei măreții,
Inocență dușmană-amintirilor,
Grăbită-n a șterge dulcile urme
Ale gândului credincios …
Marea, blândețe nepăsătoare,
Așa sălbatică, așa râvnită,
Îi e agonia,
Mereu prezentă, mereu înnoită,
În gândul treaz, mereu agonia…
Amintiri,
Revărsare zadarnică
De mișcătoare nisipuri
Fără povara nisipului,
Repezi ecouri necontenite
Dintr-un bun-rămas nerostit
Clipelor ce păreau fericite …

-traducere de Catalina Franco-
____________________________
I ricordi, un inutile infinito,
Ma soli e uniti contro il mare, intatto
In mezzo a rantoli infiniti…
Il mare,
Voce di una grandezza libera,
Ma innocenza nemica nei ricordi,
Rapido a cancellare le orme dolci
D’un pensiero fedele ….
Il mare, le sue blandizie accidiose
Quanto feroci e quanto, quanto attese
E alla loro agonia,
Presente sempre , rinnovata sempre.
Nel vigile pensiero l’agonia…
I ricordi ,
Il riversarsi vano,
Di sabbia che si muove
Senza pesare sulla sabbia,
Echi brevi protratti ,
Senza voce echi degli addii
A minuti che parvero felici…