Eugenio Montale, din „Xenii II” – da „Xenia II”

5

Am coborât, dându-ți brațul, măcar un milion de scări
și-acum, că nu ești aici, la fiece pas e un gol.
Oricum, a fost scurtă lunga noastră călătorie.
A mea încă durează, și nu mai am nevoie de
potriviri ori de presupuneri, ori
de capcanele și închipuirile celui ce crede
că realitatea e ceea ce se vede.
Am coborât milioane de scări dându-ți brațul
nu pentru că patru ochi văd mai multe, poate.
Le-am coborât cu tine știind că dintre noi amândoi
singurele adevărate pupile, deși atât de rănite, erau ale tale.

-traducere de Catalina Franco-
_____________________________
5
Ho sceso, dandoti il braccio, almeno un milione di scale
e ora che non ci sei è il vuoto ad ogni gradino.
Anche così è stato breve il nostro lungo viaggio.
Il mio dura tuttora, né più mi occorrono
le coincidenze, le prenotazioni,
le trappole, gli scorni di chi crede
che la realtà sia quella che si vede.
Ho sceso milioni di scale dandoti il braccio
non già perché con quattr’occhi forse si vede di più.
Con te le ho scese perché sapevo che di noi due
le sole vere pupille, sebbene tanto offuscate, erano le tue.