catalinafrancoblog

Roberto Bolaño, ”O plimbare prin literatură”

                       lui Rodrigo Pinto și Andrés Neuman

1. Am visat că Georges Perec avea trei ani și că venise să mă vadă acasă. L-am îmbrățișat, l-am sărutat, i-am spus că este un copil minunat.
2. Suntem la jumătatea drumului, părinte, nici gătiți, nici cruzi, pierduți în măreția acestei gropi nesfârșite, rătăcind și greșind, ucigând și cerând iertare, maniac-depresivi în visul tău, tată, visul tău care n-avea limite și pe care-l eviscerasem de mii de ori și apoi de încă o mie, ca niște detectivi latino-americani pierduți într-un labirint de cristal și noroi, călătorind prin ploaie, văzând filme în care erau bătrâni ce țipau tornadă! tornadă!, privind lucrurile pentru o ultimă oară, dar fără să le vadă, ca niște fantome, ca broaștele pe fundul unei fântâni, părinte, pierduți în mizeria visului tău utopic, pierduți în varietatea vocilor tale și a abisurilor tale, maniaco-depresivi în imensa încăpere a Iadului unde ți se gătește umoarea.
3. Pe jumătate, nici cruzi, nici gătiți, bipolari capabili de-a călări uraganul.
4. În pustiirea asta, părinte, unde din râsul tău au rămas doar rămășițe arheologice.
5. Noi, acei nec spes nec metus.
6. Iar cineva spusese:

Sora memoriei noastre feroce,
despre curaj mai bine să nu vorbim.
Cine-a putut să învingă frica
a devenit curajos pentru totdeauna.
Să dansăm, atunci, pe când trece noaptea
ca o cutie gigantică de pantofi
deasupra stâncii și a terasei,
într-un pliu al realității, și al posibilului,
unde bunătatea nu este o excepție.
Să dansăm în reflectarea incertă
a detectivilor latino-americani,
într-o baltă de ploaie care reflectă fețele noastre
la fiece zece ani.
Apoi venise visul.

7. Am visat atunci că am vizitat conacul lui Alonso de Ercilla. Aveam șaizeci de ani și eram rupt de boală (literalmente mă prăbușisem). Ercilla avea vreo nouăzeci și murea într-un pat uriaș cu baldachin. Bătrânul m-a privit cu dispreț și apoi mi-a cerut un pahar de rachiu. Am căutat și-am tot căutat rachiul, dar am găsit numai hamuri de cal.
8. Am visat că mă plimb în New York de-a lungul malului mării și că în depărtare am văzut figura lui Manuel Puig. Purta o cămașă senină și pantaloni de pânză ușoară, albastru deschis ori albastru închis, depinde.
9. Am visat că Macedonio Fernández a apărut pe cerul New York-ului sub forma unui nor: un nor fără nas și urechi, dar cu ochi și gură.
10. Am visat că mă aflu pe-un drum african care se transformase brusc într-un drum mexican. Așezat pe un teanc, Efraín Huerta juca zaruri cu poeții blestemați din Mexico City.
11. Am visat că într-un cimitir african uitat găsisem mormântul unui prieten al cărui chip nu mi-l mai aminteam.
12. Am visat că într-o după-amiază s-a auzit o bătaie la ușa casei. Ningea. N-aveam nici sobă nici bani. Cred că erau pe cale să stingă și lumina. Și cine era la ușă? Enrique Lihn cu o sticlă de vin, cu un pachet de mâncare și cu un cec de la Universitatea Necunoscută.
13. Am visat că citesc Stendhal în Centrala Nucleară din Civitavecchia: o umbră aluneca peste ceramica reactoarelor.
    Este fantoma lui Stendhal, a spus un tânăr în cizme și gol de la brâu în sus. Și cine ești tu? întrebai. Eu sunt drogatul ceramicii, husarul ceramicii și al rahatului, mi-a răspuns el.
14. Am visat că visez, pierdusem revoluția chiar înainte de a o face și decisesem să plec acasă. Încercând să mă bag în pat, l-am găsit adormit pe De Quincey. Trezește-te, Don Tomás, i-am spus, e aproape de zori, trebuie să pleci. (Ca și cum De Quincey ar fi fost un vampir.) Dar nimeni nu m-asculta și am ieșit din nou pe străzile-n beznă din Mexico City.
15. Am visat că l-am văzut pe Aloysius Bertrand născându-se și murind în aceeași zi, aproape fără întrerupere, de parcă trăiam amândoi într-un calendar de piatră pierdut în spațiu.
16. Am visat că sunt un detectiv bătrân și bolnav. Atât de bolnav încât literalmente mă prăbușisem. Eram pe urmele lui Gui Rosey. Mă plimbam prin cartierele unui port care putea fi ori nu Marsilia. În cele din urmă, un amabil bătrân chinez m-a dus într-un subsol. Iată ce-a mai rămas din Rosey, mi-a spus el. Un pumn de cenușă. Așa cum stau lucrurile, ar putea fi Li Po, i-am răspuns eu.
17. Am visat că sunt un detectiv bătrân și bolnav și caut oameni care au dispărut de mult. Mi se întâmpla uneori să mă văd în vreo oglindă și să-l recunosc pe Roberto Bolaño.
18. Am visat că Archibald McLeish plânge – doar trei lacrimi – pe terasa unui restaurant din Cape Cod. Era după miezul nopții și, deși nu știam să mă întorc, am ajuns să bem și să cinstim pentru îndărătnica Lume Nouă.
19. Am visat cadavre și plaje uitate.
20. Am visat că mortul s-a întors în Țara Făgăduinței călare pe o Legiune de Tauri Mecanici.
21. Am visat că am paisprezece ani și că sunt ultima ființă umană din emisfera sudică care-i citise pe frații Goncourt.

22. Am visat că am cunoscut-o pe Gabriela Mistral într-un sat african. Slăbise puțin și luase obiceiul să doarmă stând pe podea, cu capul pe genunchi. Până și țânțarii păreau să o cunoască.

23. Am visat că mă întorc din Africa cu un autobuz plin de animale moarte. Un medic veterinar fără chip a apărut la o graniță. Fața lui era ca un gaz, dar eu știam cine e.
24. Am visat că Philip K. Dick se tot plimba în jurul centralei nucleare din Civitavecchia.
25. Am visat că Arhiloh traversează un pustiu de oase umane. El se încuraja: „Hai, Arhiloh, nu te descuraja, dă-i înainte, dă-i înainte”.
26. Am visat că am cincisprezece ani și că mă duc acasă la Nicanor Parra să-mi iau rămas-bun. L-am găsit în picioare, rezemat de un perete negru. Unde te duci, Bolaño?, spusese el. Departe de emisfera sudică, am răspuns eu.
27. Am visat că am cincisprezece ani și că, de fapt, părăsesc emisfera sudică. Când am pus singura carte pe care o aveam în rucsac (Trilce, de Vallejo), a luat foc. Era șapte seara și mi-am aruncat rucsacul mic pârjolit pe fereastră.
28. Am visat că am șaisprezece ani și că Martín Adán îmi dă lecții de pian. Degetele bătrânului, lungi precum cele ale Fantasticului Om de Cauciuc, se scufundaseră în pământ și loveau în clapele unui lanț de vulcani subterani.
29. Am visat că îl traduc pe Vergiliu c-o piatră. Eram gol pe o lespede mare de bazalt și soarele, după cum spuneau piloții de vânătoare, plutea periculos la ora cinci.
30. Am visat că mor într-o curte africană și că un poet pe nume Paulin Joachim îmi vorbea în franceză (am înțeles doar fragmente precum „mângâierea”, „vremea”, „anii ce stau să vină”) pe când o maimuță spânzurată se legăna de-o creangă de copac.
31. Am visat că este sfârșitul lumii. Și că singura ființă umană care o contempla era Franz Kafka. Pe cer, Titanii luptaseră până la moarte. De pe o bancă din fier forjat din parcul New York, Kafka privea cum arde lumea.
32. Am visat că visez și că m-am întors acasă mult prea târziu. În pat l-am găsit pe Mario de Sá-Carneiro dormind cu prima mea dragoste. Când i-am descoperit, am văzut că muriseră și mușcându-mi buzele până la sânge, m-am întors pe poteca din spate.
33. Am visat că Anacreon și-a construit castelul pe vârful unui deal sterp, iar mai apoi l-a distrus.
34. Am visat că sunt un detectiv latino-american foarte bătrân. Locuiam în New York și Mark Twain mă angajase ca să salvez viața unuia care nu avea chip. Va fi un caz al naibii de dificil, domnule Twain, i-am zis.
35. Am visat că m-am îndrăgostit de Alice Sheldon. Ea însă nu mă iubea. Așa că încercasem să mă ucid pe trei continente. Au trecut anii. Până la urmă, pe când eram foarte bătrân, a apărut la capătul promenadei New Yorkului și cu gesturi (cum ar fi cele făcute pe portavioane pentru piloți la aterizare) mi-a spus că mă iubise mereu.
36. Am visat că fac un 69 cu Anaïs Nin pe o lespede uriașă de bazalt.
37. Am visat că în primăvara anului 1981 mi-am tras-o cu Carson McCullers într-o cameră întunecată. Și că eram amândoi nebunește de fericiți.
38. Am visat că mă întorc la vechiul meu liceu și că Alphonse Daudet era profesorul meu de franceză. Ceva imperceptibil ne făcuse să înțelegem că de fapt visăm. Daudet continuase a se uita pe fereastră și a fuma din pipa lui Tartarin.
39. Am visat că am adormit în timp ce prietenii mei de liceu încercau să-l elibereze pe Robert Desnos din lagărul de concentrare de la Terezín. Când m-am trezit, o voce îmi ordona să mă mișc. Repede, Bolaño, repede, nu e timp de pierdut. Când am ajuns, era un singur detectiv bătrân ce scotocea ruinele La sosire, găsise doar un bătrân detectiv care săpa printre ruinele care mocneau ale jafului.
40. Am visat că o furtună de numere fantomatice era singurul lucru care le rămăsese ființelor umane la trei miliarde de ani după ce Pământul încetase să mai existe.
41. Am visat că visez și că în tunelurile viselor am găsit visul lui Roque Dalton: visul curajosului care a murit pentru o nenorocită de himeră.
42. Am visat că am optsprezece ani și mi-am văzut cel mai bun prieten de la acea vreme, tot de optsprezece ani, făcând dragoste cu Walt Whitman. O făceau pe-un fotoliu, contemplând un amurg furtunos în Civitavecchia.
43. Am visat că sunt în închisoare și că Boethius este colegul meu de celulă. Uite, Bolaño, zisese el, întinzând mâna și stiloul în semiîntuneric: nu tremură!, nu tremură! (După un timp, adăugase cu voce liniștită: dar or să tremure când îl vor recunoaște pe nenorocitul ăla de Teodoric.)
44. Am visat că-l traduceam cu lovituri de topor pe marchizul de Sade. Înnebunisem și locuiam într-o pădure.
45. Am visat că Pascal vorbea despre spaimă în cristaline într-o tavernă din Civitavecchia: „Minunile nu slujesc la convertire, ci la condamnare”, îmi spunea el.
46. ​​​​Am visat că sunt un bătrân detectiv latino-american și că o fundație misterioasă mă însărcinase să găsesc certificatele de deces ale ale soților Sudacas Voladores. Am umblat prin toată lumea: spitale, câmpuri de luptă, taverne, școli părăsite.

47. Am visat că Baudelaire făcea dragoste cu o umbră într-o cameră în care fusese comisă o crimă. Dar lui Baudelaire nu-i păsa. Întotdeauna-i la fel, spunea el.
48. Am visat că o fată de șaisprezece ani intrase în tunelul viselor și că ne trezise cu două feluri de bețe. Fata locuia într-un spital de boli mintale și încetul cu încetul înnebunea tot mai tare.
49. Am visat că pe diligențele care intrau și ieșeau din Civitavecchia văzusem chipul lui Marcel Schwob. Viziunea a fost trecătoare. Un chip aproape translucid, cu ochii obosiți, plini de fericire și de durere.
50. Am visat că după furtună un scriitor rus și prietenii săi francezi au optat și ei pentru fericire. Fără să întrebe, fără a cere nimic. Ca cineva care se prăbușește inconștient pe covorul său preferat.
51. Am visat că visătorii plecaseră la războiul florilor. Nimeni nu se întorsese. Pe scândurile cazărmilor uitate din munți am reușit să citesc numai câteva nume. Dintr-un loc îndepărtat, o voce anunța iar și iar lozincile pentru care fuseseră condamnați.
52. Am visat că vântul mișca semnul căzător al unei taverne. Înăuntru, James Matthew Barrie juca zaruri cu cinci domni care amenințau.
53. Am visat că mă întorc în stradă, dar de data aceasta nu aveam cincisprezece ani, ci peste patruzeci. Aveam o singură carte, pe care-o purtam ​​în micul meu rucsac. Deodată, în timp ce mergeam, cartea luase foc. Era în zori și aproape că nicio mașină nu mai trecea. Când mi-am aruncat rucsacul carbonizat într-un șanț, am simțit că mă ustură spatele de parc-avusesem aripi.
54. Am visat că drumurile Africii erau pline de căutători de aur și de stegari și de somolişti.
55. Am visat că nimeni nu moare în ajun.
56. Am visat că un bărbat își întorsese înapoi privirea, asupra peisajului anamorfic al viselor, și că privirea lui era dură ca un oțel dar încă fragmentată în priviri multiple din ce în ce mai inocente, din ce în ce mai neajutorate.
57. Am visat că Georges Perec avea trei ani și că, nemângâiat, plângea. Eu încercam să-l calmez. L-am luat, i-am cumpărat bomboane și cărți de colorat. Apoi ne-am dus pe promenada New Yorkului și în timp ce el se juca pe un tobogan, eu îmi spuneam: Nu sunt bun de nimic, dar am să știu să am grijă de tine, nimeni n-o să-ți facă vreun rău, nimeni n-o să încerce să te ucidă. Apoi începuse să plouă și noi liniștiți am plecat acasă. Dar unde era casa noastră?