Yves Bonnefoy, ”Vara nopții”-”L’été de nuit”

II

Navă a unei veri.

Și tu, ca la provă, în prea plinul timpului.

Depliind mătăsuri pictate, dulce vorbind.

În visul acesta de mai

Veșnicia urca printre fructele pomului

Îți ofeream fructul ce nemărginește pomul

Fără spaima sau moartea împărtășite de lume.

Departe morți rătăcesc în deșertul de spumă.

Nu mai există deșert fiindcă totul e în noi

Și nu mai e moarte fiindcă buzele mele ating

Apa asemănării risipite pe mare.

O, mărinimie a verii, te-am avut pură

Ca apa primenită de stea, ca sunetul

Spumei sub pașii noștri acolo unde argintul nisipului

binecuvânta întunecatele noastre trupuri.

-traducere de Catalina Franco-

_________________________

II

Navire d’un été.

Et toi comme à la proue, comme le temps s’achève.

Dépliant des étoffes peintes, parlant bas.

Dans ce rêve de mai

L’éternité montait parmi les fruits de l’arbre

Et je t’offrais le fruit qui illimite l’arbre

Sans angoisse ni mort, d’un monde partagé.

Vaguent au loin les morts au désert de l’écume.

Il n’est plus de désert puisque tout est en nous

Et il n’est plus de mort puisque mes lèvres touchent

L’eau d’une ressemblance éparse sur la mer.

O suffisance de l’été, je t’avais pure

Comme l’eau qu’a changée l’étoile, comme un bruit

D’écume sous nos pas d’où la blancheur du sable

Remonte pour bénir nos corps inéclairés.