Wislawa Szymborska, ”Despre moarte fără exagerare – O śmierci bez przesady”

Nu știe de glume

De stele și poduri,

De țesut, ori de minerit, ori de munca la câmp,

De construirea navelor, de coptul prăjiturilor.

Când vorbim despre ziua de mâine

Își spune cuvântul la urmă

În afara subiectului.

Nu poate face măcar

Ce e direct legat de treaba ei:

Să sape mormântul,

Să coboare sicriul,

Ori să facă curat după ea.

Ocupându-se cu uciderea,

O face cu stângăcie,

Fără metodă, fără pricepere,

De parcă ar învăța de la fiecare din noi.

Triumfă într-una,

Dar câte dezastre

Ce lovituri ratate

Și încercări iar și iar reluate!

Uneori îi lipsește puterea

Să doboare din zbor o muscă.

Cu mai mult de-o omidă,

Pierde cursa la sigur.

Toți acei tuberculi, păstăi,

Antene, aripi, trahee,

Penaje de nuntă și blănuri de iarnă

Arată întârzierile

În munca-i obositoare.

Reaua-i voință n-ajunge,

Și – chiar de-i dăm ajutor în războaie și-n revoluții –

Cel puțin până acum nu pare-a fi destul.

În ouă bat inimi.

Cresc scheletele pruncilor.

Iar din semințe răsar două frunzulițe,

Adesea, în zare, chiar arbori mari.

Cea afirmându-și omnipotența

Este ea însăși dovada vie

Că nu e atotputernică.

Nu este viață

Care fie și numai pentru o clipă

Să nu fie nemuritoare.

Moartea

Întârzie totdeauna la acea clipă.

Degeaba trage mânerul

Acelei uși nevăzute.

Nimănui n-ar putea ea a-i smulge

Momentul împlinirii sale.

-traducere de Catalina Franco-

___________________________

Nie zna się na żartach,

na gwiazdach, na mostach,

na tkactwie, na górnictwie, na uprawie roli,

na budowie okrętów i pieczeniu ciasta.

W nasze rozmowy o planach na jutro

wtrąca swoje ostatnie słowo

nie na temat.

Nie umie nawet tego,

co bezpośrednio łączy się z jej fachem:

ani grobu wykopać,

ani trumny sklecić,

ani sprzątnąć po sobie.

Zajęta zabijaniem,

robi to niezdarnie,

bez systemu i wprawy.

Jakby na każdym z nas uczyła się dopiero.

Tryumfy tryumfami,

ale ileż klęsk,

ciosów chybionych

i prób podejmowanych od nowa!

Czasami brak jej siły,

żeby strącić muchę z powietrza.

Z niejedną gąsienicą

przegrywa wyścig w pełzaniu.

Te wszystkie bulwy, strąki,

czułki, płetwy, tchawki,

pióra godowe i zimowa sierść

świadczą o zaległościach

w jej marudnej pracy.

Zła wola nie wystarcza

i nawet nasza pomoc w wojnach i przewrotach,

to, jak dotąd, za mało.

Serca stukają w jajkach.

Rosną szkielety niemowląt.

Nasiona dorabiają się dwóch pierwszych listków,

a często i wysokich drzew na horyzoncie.

Kto twierdzi, że jest wszechmocna,

sam jest żywym dowodem,

że wszechmocna nie jest.

Nie ma takiego życia,

które by choć przez chwilę

nie było nieśmiertelne.

Śmierć

zawsze o tę chwilę przybywa spóźniona.

Na próżno szarpie klamką

niewidzialnych drzwi.

Kto ile zdążył,

tego mu cofnąć nie może.