Stephen Dunn, ”Poem de dragoste aproape de sfârșitul lumii – Love Poem Near the End of the World ”

Asta e lumea de care eu sunt înlănțuit:

nori, de culoarea lavandei, iară sub ei –

colindând pe colinele verzi – unul ruginiu.

Și peste tot atâta nostalgie

de transcendență, aidoma volubilei mele inimi

în dorul ei de redefinire

ca mijloc pentru nădejde și pentru iubire,

și straturi de floare

cu destulă apă de ploaie

spre a preface – într-o înflorire imensă – pământul crăpat .

Ceva ce continuă a mă îndrepta

către un viitor pe care nu l-am crezut posibil.

Și este blândețe și este nenorocire.

Și sunt orașe triste, aproape goale

întâmplător luminate de artificii.

Și – dragostea mea – ești tu, cândva năvalnică,

și minunat de senină acum.

traducere de Catalina Franco-

___________________________

This is the world I’m tethered to:

clouds, lavender-​tinged, and below them

russet-​going-​on-​green hillsides.

Everywhere various aspiration

of transcendence, like my fickle heart

wishing to redefine itself

as an instrument of hope and generosity,

and flower beds

with just enough rain water

to turn cracked soil into a vast blossoming.

Something keeps me holding on

to a future I didn’t think possible.

There’s sweetness and there’s squalor.

There are sad, almost empty towns

occasionally brightened by fireworks.

And there’s you, my love, once volcanic,

beautifully quiet now.

**

Stephen Dunn (1939–2021) was the author of twenty poetry collections, including the Pulitzer Prize–winning Different Hours. He was a distinguished professor emeritus at Richard Stockton University. Over his six-decade career, he received fellowships from the Guggenheim Foundation and the National Endowment for the Arts, an Academy Award in Literature from the American Academy of Arts and Letters, and a Paterson Award for Sustained Literary Achievement, among many other honors.