Paul Verlaine, ”Dialog sentimental – Colloque sentimental”

În vechiul parc singuratic și înghețat

Două fantasme parcă tocmai se strecurau.

.

Ochii li-s morți, de mult li-s stinse buzele,

Abia șoptesc, abia de pot să-și audă vorbele.

.

În vechiul parc singuratic și înghețat,

Două fantome trecutul și l-au chemat.

.

– Ți-aduci aminte de fosta-ne bucurie?

— Iartă-mă, dar oare la ce bun amintirile?

.

– Numai la numele meu freamătă inima ta?

Mă mai visezi? Ah, nu, răspunsul abia se-auzea.

.

– O! de nespus încântare, o, zile minunate,

Gurile noastre unite! – Va fi fost – poate – odată – !

.

– Cât de senin era cerul, ce neînvinse nădejdile!

– Nădejdile, învinse, fugit-au spre ceruri negre.

.

Și așa trecură cei doi prin ovăzul sălbatic,

Cuvintele lor le-auzea parcă numai noaptea.

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________

Dans le vieux parc solitaire et glacé

Deux formes ont tout a l’heure passé.

.

Leurs yeux sont morts et leurs levres sont molles,

Et l’on entend a peine leurs paroles.

.

Dans le vieux parc solitaire et glacé,

Deux spectres ont évoqué le passé.

.

– Te souvient-il de notre extase ancienne?

– Pourquoi voulez-vous donc qu’il m’en souvienne?

.

– Ton coeur bat-il toujours a mon seul nom?

Toujours vois-tu mon âme en reve? – Non.

.

– Ah! les beaux jours de bonheur indicible

Ou nous joignions nos bouches! – C’est possible.

.

– Qu’il était bleu, le ciel, et grand, l’ espoir!

– L’espoir a fui, vaincu, vers le ciel noir.

.

Tels ils marchaient dans les avoines folles,

Et la nuit seule entendit leurs paroles.