Jorge Luís Borges,”Oglinzii – Ao Espelho”

De ce tot stărui, oglindă veșnică?

De ce-mi tot repeți, frate misterios,

Cea mai mică mișcare a mâinii mele?

De ce în umbră o bruscă imagine?

Ești un alt eu al meu ce vorbește greacă

Și mă privește întruna. În spoiala apei

Neclare, în cristalul care durează

Mă cauți, cu toate că eu sunt orb.

Faptul că nu te văd și că nu te știu

Mă-îngrozește de vraja prin care-îndrăznești

Să multiplici numărul lucrurilor

Care suntem și ne îmbrățișează soarta.

Când voi fi mort, tu vei copia un altul

și-apoi un altul și altul și altul și altul …

-traducere de Catalina Franco-

_________________________

Por que persistes, incessante espelho?

Por que repetes, misterioso irmão,

O menor movimento de minha mão?

Por que na sombra o súbito reflexo?

És o outro eu sobre o qual fala o grego

E desde sempre espreitas. Na brunidura

Da água incerta ou do cristal que dura

Me buscas e é inútil estar cego.

O fato de não te ver e saber-te

Te agrega horror, coisa de magia que ousas

Multiplicar a cifra dessas coisas

Que somos e que abarcam nossa sorte.

Quando eu estiver morto, copiarás outro

e depois outro, e outro, e outro, e outro…