Jorge Luis Borges, ” Apogeul – El ápice”

N-o să te poată salva ce rămas-a scris

De cei pe care teama ta îi imploră;

Tu nu ești ceilalți și acum te socotești

Centrul labirintului pe care l-au urzit

Pașii tăi. Nu te poate salva agonia

Lui Isus ori Socrate și nici marele

Siddhartha de aur ce acceptase moartea

Într-o grădină, pe când ziua scădea.

Pulbere este și cuvântul cel scris

De mâna ta, cum este și vorba spusă

De gura ta. Destinul nu are milă

Și noaptea Domnului fi-va nesfârșită.

Tu ești făcut din timp, ești Timpul de

Neoprit. Ești numai tu în oricare clipă.

-traducere de Catalina Franco-

–––––––––––-

No te habrá de salvar lo que dejaron

Escrito aquellos que tu miedo implora;

No eres los otros y te ves ahora

Centro del laberinto que tramaron

Tus pasos. No te salva la agonía

De Jesús o de Sócrates ni el fuerte

Siddharta de oro que aceptó la muerte

En un jardín, al declinar el día.

Polvo también es la palabra escrita

Por tu mano o el verbo pronunciado

Por tu boca. No hay lástima en el Hado

Y la noche de Dios es infinita.

Tu materia es el tiempo, el incesante Tiempo.

Eres cada solitario instante.