din ”Divina Comedie”, de Dante Alighieri

„O, doamnă, în care-mi veghează nădejdea,

tu care ai suferit lăsându-mi în iad

câteva urme ale tale spre mântuirea mea,

în toate acele lucruri mărețe pe care le-am văzut

ca urme ale puterii tale și ale inimii tale

îți recunosc și virtutea și harul.

Am fost iobag iar tu m-ai eliberat

prin toate mijloacele și pe toate căile

ce pentru asta erau în toată puterea ta.

Păstrează în mine această măreție,

astfel ca sufletul meu, vindecat mulțumită ție,

de trupu-i să se desprindă în toată grația ta”.

Astfel rugatu-m-am eu, iar ea (deși părea

așa depărtată) mie-mi surâse, la mine s-a uitat,

apoi s-a întors spre fântâna cea veșnică.

-traducere de Catalina Francu-

_________________________________

”O donna in cui la mia speranza vige,

e che soffristi per la mia salute

in inferno lasciar le tue vestige,

di tante cose quant’ i’ ho vedute,

dal tuo podere e da la tua bontate

riconosco la grazia e la virtute.

Tu m’hai di servo tratto a libertate

per tutte quelle vie, per tutt’ i modi

che di ciò fare avei la potestate.

La tua magnificenza in me custodi,

sì che l’anima mia, che fatt’ hai sana,

piacente a te dal corpo si disnodi ”

Così orai ; e quella, sì lontana

come parea, sorrise e riguardommi ;

poi si tornò a l’etterna fontana.