Yves Bonnefoy, „Noaptea de vară – La nuit d’ete”

Tu ai fost sculptată la proră.

Vremea a ros în tine ca-n spumă,

Noaptea-n furtună ochii ți-a închis,

Sarea ți-a încărcat pieptul gol.

O, Sfântă cu mâini aurii, tu, care-îmbii

Culoare, tu, cea adorată de alte flori,

Sanctuar al risipei și-al efemerului

La capăt de câmp semănat cu rugină,

Atâta somn pe gâtul tău înclinat,

Atâta umbră-n uscatele frunze pe dale!

Odaia noastră pare a fi din alt an,

Patu-i același, însă închise-s obloanele.

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

Tu as été sculptée à une proue,

Le temps t’a corrodée comme eût fait l’écume,

Il a fermé tes yeux une nuit d’orage,

Il a taché de sel ton sein presque nu.

Ô sainte aux mains brûlées que recolore

L’adoration d’encore quelques fleurs,

Sanctuaire de l’épars et du fugitif

Au bout des champs ensemencés de rouille,

Que de sommeil dans ta nuque penchée,

Que d’ombre, dans les feuilles sèches sur les dalles!

On dirait notre chambre d’une autre année,

Le même lit mais les persiennes closes.