William Butler Yeats

S-a născut la Dublin, la13 iunie 1865

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Cât mai pot, pentru tine scriu despre viața pe care am trăit-o, despre visul pe care l-am visat.

Mistuie-mi inima; bolnav de dorință

și prins de un animal pe moarte

care nu știe ce este.

”Byzantium”

****************************************

Pentru că lumea există doar pentru a fi o poveste pe care o aduc la urechile generațiilor viitoare; iar teroarea și bucuria, nașterea și moartea, iubirea și ura și rodul Pomului, sunt doar instrumente ale acelei arte supreme care trebuie să ne smulgă vieții și să ne facă să intrăm, împreună, în veșnicie, ca porumbeii în porumbar.

Când m-am scufundat în abis, griul, albastrul și bronzul care păreau să umple lumea s-au transformat într-o mare de flăcări și m-au cuprins, iar în vârtejul care m-a cuprins am auzit o voce deasupra capului meu strigând: „Oglinda s-a rupt în două bucăți. „, și o altă voce răspunde:” Oglinda s-a rupt în patru bucăți, „și o voce mai îndepărtată strigă cu un strigăt exultant: „Oglinda s-a spart în nenumărate bucăți”; și atunci o mulțime de mâini palide s-au întins spre mine și fețe dulci și ciudate s-au aplecat asupra mea, iar voci intre jeluitor și mângâietor îmi spuneau cuvinte pe care le-am uitat în momentul în care au fost rostite. Am fost scos din acel val de flăcări și am simțit că amintirile, speranțele, gândurile, voința mea, tot ceea ce credeam că sunt eu însumi, se topesc; apoi parcă am urcat trecând prin nenumărate adunări de ființe care fuseseră, mi s-a dat să înțeleg, într-un mod mai sigur decât gândit, fiecare învăluită în propriul său moment etern, prin ridicarea perfectă a unui braț, într-un cerc de cuvinte ritmate, într-un vis cu ochii pe jumătate închis și cu ochii încețoșați.

Și apoi am trecut dincolo de aceste forme, care erau atât de frumoase, încât aproape că au încetat să mai fie și, după ce am suferit stări ciudate, de melancolie, parcă împovărate de greutatea multelor lumi, am intrat în acea Moarte care este Frumusețea însăși și în Singurătatea pe care toate acele mulțimi o doresc neîncetat. Mi s-a părut că toate lucrurile care au avut vreodată viață au venit să se așeze în inima mea, iar eu în a lor; și n-aș fi cunoscut nici moartea, nici lacrimile, dacă nu m-aș fi scufundat brusc din certitudinea viziunii în incertitudinea visului și nu aș fi devenit o picătură de aur topit care a căzut cu o viteză nemăsurată printr-o noapte plină de stele și toate erau în jurul meu un geamăt melancolic și exultant.

Mi s-a părut că aud o voce plângătoare din Epoca de Aur. Mi-a spus că suntem imperfecți, incompleți, nu mai suntem ca o împletitură frumoasă, ci mai degrabă ca un mănunchi de funii înnodate între ele și aruncate într-un colț. El a spus că lumea a fost odată cu totul perfectă și generoasă și că acea lume generoasă și perfectă încă mai exista, dar îngropată ca un morman de trandafiri sub nenumărate lopeți de pământ. Acolo locuiau zâne și cele mai nevinovate spirite și plângeau lumea noastră căzută în bocetul trestiilor mișcate de vânt, în cântecul păsărilor, în suspinul valurilor și în dulcele strigăt al viorii.

William Butler Yeats, din ”Rosa Alchemica”

**

-traducere de Catalina Franco–