Oscar Vladislas de Lubicz-Milosz, ”Ne-ar trebui – Il nous faut”

Ne-ar trebui un cârciumar rotofei,

Sprinten și săltăreț, și salutând din bonetă,

Cu butonei de metal mititei la jachetă.

Ne-ar trebui, ne-ar trebui, inima mea adâncă.

O vale-un pic ca de veche stampă,

Peterburghezi cu haine-n carouri,

Iubirea lui Newstead în griul lămpilor,

Un vânt grozav declamând din Manfred.

Ne-ar trebui uitarea – cea mai teribilă,

(Uitarea aceea de parcă nici n-am fi fost)

Nume de altădată gravate în tabele;

Asta ne-ar trebui, într-adevăr.

Precum mai sus: un cârciumar rotofei

Și camere scăldate discret de-

Amurgul în pânzele de păianjen.

Ne-ar trebui, ne-ar trebui, inima mea adâncă.

_________________________

-traducere de Catalina Franco

_________________________

Il nous faut un aubergiste bien rond,

Sautillant, au bonnet saluant preste,

Aux boutons de métal doux sur sa veste.

Il nous faut, il nous faut, mon cœur profond.

Une vallée un peu de vieille estampe,

Des Peterborough aux habits de plaids,

Les amours de Newstead au gris des lampes,

Un grand vent qui déclame du Manfred.

Il nous faut l’oubli le plus implacable,

(C’est comme si nous n’avions pas été)

Des noms de jadis gravés dans les tables ;

Voilà ce qu’il nous faut, en vérité.

Comme plus haut : un aubergiste rond

Et des chambres discrètement baignées

De demi-jour de toiles d’araignée.

Il nous faut, il nous faut, mon cœur profond.