Oscar Vladislas de Lubicz-Milosz, ”Iubirii – À l’Amour”

Eu printre lacrimi, Iubire, ți-am văzut chipul,

Frumoasă ca un răsunet, mult prea frumoasă însă

Spre-a nu pieri! Pală mi-ai apărut precum vântul

Ce lebedele trecătoare le-alungă către mare.

O, preamărită fii tu – cu toata inima ta bolnava,

Tu, care m-ai lăsat, spre-a nu te întoarce vreodată!

Lumea este reală numai în amintirea

Celor care te știu, o, vrăjitoare nomadă!

Dar mai ales, mai ales, Regretul imi este drag!

Ochii tăi sunt ca marea frumoși, Iubire,

Au însă și-a apei amară sălbăticie.

Și, oricine întreabă ceruri ori neguri, vede,

Devreme ori mai apoi, pierind în zarea iernii

Pânza speranței peste pustiul ocean!

-traducere de Catalina Franco-

_________________________

C’est à travers mes pleurs que j’ai vu ton visage

Beau comme un son, trop beau pour survivre à l’instant,

Amour ! Il m’apparut pâle comme le vent

Qui chasse vers la mer les cygnes de passage.

Sois béni cependant de cette âme malade

Ô toi qui m’as quitté pour ne plus revenir !

Le monde n’est réel que dans le souvenir

De ceux qui t’ont connu, magicien nomade.

Et c’est surtout, surtout ton Regret qui m’est cher !

Car si tes yeux, Amour, sont beaux comme la mer

Ils ont aussi des eaux la sauvage amertume

Et quiconque interroge ou leur ciel ou leur brume

Tôt ou tard voit décroître à l’horizon d’hiver

La voile de l’espoir sur l’océan désert.