Oscar Vladislas de Lubicz-Milosz, ”Când va veni – Quand elle viendra”

Când va veni – fi-va verde ori gri în ochii ei,

În fluviu – verde ori gri?

În atât de bătrân viitorul – ora va fi mai nouă,

Nouă, mai nouă – însă-atât de puțin …

Ore bătrâne – în care am spus, am văzut, am visat totul!

Dacă o știți – vă deplâng …

Va fi ziua de azi, vor fi zgomotele din oraș

Toate la fel ca azi, ca mereu – încercările aspre! –

Miresmele, – după vreme – aprilie ori septembrie,

Și cerul și imitația norilor de pe râu;

Și cuvintele – după moment – vesele ori sângerânde

Sub un cer ce se bucură ori care plânge,

Fiindcă vom fi trăit și vom fi simulat, vai! atâta de mult

Când cu ochii-i de ploaie veni-va ea pe râu.

Vor fi (glasul plictisului și râsul neputinței)

Vechiul, sterilul, secul moment de acum,

Zbaterea veșniciei – soră a liniștii;

Momentul de-acum, exact cum cel de acum.

Ieri, acum zece ani, azi, într-o lună.

Cuvinte oribile și moarte gânduri, dar ce contează?

Că bei, că dormi, că mori, doar să scăpam de noi înșine

Într-un fel ori într-altul …

-traducere de Catalina Franco-

_________________________

Quand elle viendra — fera-t-il gris ou vert dans ses yeux,

Vert ou gris dans le fleuve ?

L’heure sera nouvelle dans cet avenir si vieux,

Nouvelle, mais si peu neuve…

Vieilles heures où l’on a tout dit, tout vu, tout rêvé !

Je vous plains si vous le savez…

Il y aura de l’aujourd’hui et des bruits de la ville

Tout comme aujourd’hui et toujours — dures épreuves ! —

Et des odeurs, — selon la saison — de septembre ou d’avril

Et du ciel faux et des nuages dans le fleuve ;

Et des mots — selon le moment — gais ou sanglotants

Sous des cieux qui se réjouissent ou qui pleuvent,

Car nous aurons vécu et simulé, ah ! tant et tant,

Quand elle viendra avec ses yeux de pluie sur le fleuve.

Il y aura (voix de l’ennui, rire de l’impuissance)

Le vieux, le stérile, le sec moment présent,

Pulsation d’une éternité sœur du silence ;

Le moment présent, tout comme à présent.

Hier, il y a dix ans, aujourd’hui, dans un mois.

Horribles mots, pensées mortes, mais qu’importe.

Bois, dors, meurs, — il faut bien qu’on se sauve de soi

De telle ou d’autre sorte…