Sub vraja poetică a lui Mario Luzi – Sub specia pământească a sacrului
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Mario Luzi, ”Os – Osso”

Ce faci, pământule, te ascunzi
ori te dezvălui
te negi
ori te potrivești
cu omul
cu gândul lui
cu ale sale
dorințe inexpugnabile?
cumva
nu vrei să știi de ele
iar el ca și tine
nu știe nici el de tine, nici nu le crede,
vezi, el își cere plăcerile,
îți smulge comorile,
și totuși te respinge,
și nu egalii
și nici prietenii,
nici măcar soții,
ci doar avarul
e păstrătorul averilor sale,
ci numai asprul și sumbrul
e păstrătorul lacom al vremilor.
Și iată-l cum înapoi își cere
și ale sale relicve,
și amintirile-i:
apoi din nou se slujește
de tine – încredințându-ți cenușa,
mereu trecând peste misterele tale.
Iar eu – os îngropat, dezgropat,
eu al cui sunt?
al omului
ori sunt al tău, pământule, care smerit
și lacom m-ai curățit
și m-ai păzit,
ori al acelui unic
patos al sângelui –
Ne-am despărțit
în facerea răului
în pedepsirea
poate-n tânjirea
deplinei reuniri.
Vino,
o, vino curând și pentru totdeauna.

-traducere de Catalina Franco-
_______________________________
Che fai, terra, ti celi
o ti riveli
ti neghi
o ti concedi
all’uomo
ai suoi pensieri
ai suoi
imprendibili desideri?
oppure li ignori
e anche lui
ti ignora, e non lo crede,
vedi, ti chiede i suoi piaceri,
ti strappa i tuoi tesori, è vero,
però ti disconosce
e non gli pari
né amica né consorte,
solo avara
depositaria dei suoi averi,
solo arcigna
e vorace custode dei suoi ieri.
Ed ecco li rivuole
lui i suoi cimeli,
le sue memorie:
poi di nuovo ti usa
e ti affida le sue ceneri,
sempre trascura i tuoi misteri.
E io osso sepolto e dissepolto,
di chi sono,
dell’uomo
o tuo, terra, che umile
e ingorda m’hai pulito
e custodito,
o dell’unico
umoroso pathos –
Si scisse
ad opera del male
questo e della pena
e anela
forse alla ricongiunzione piena.
Venga,
oh venga presto irreversibilmente.