Maria Zambrano, „Apa absorbită – L’aqua assorta”

pentru Edison Simons

Apa e absorbită

în gânduri ori în vise ?

Pomul îndoit

spre-a-și cauta rădăcinile,

zările,

focul nestins,

gândesc, visează?

Marmura fu cumva vreodată pasăre ?

Flacăra aur?

Sticla fost-a cumva aer ori lacrimă?

Plâng ele oare pierduta răsuflare?

Vor fi find amintire numai de sine

și ferecate în sine, pe ele se contemplă

pe veșnicie?

De te contempli pe tine, ce mai rămâne oare?

-traducere de Catalina Franco-

_____________________________

per Edison Simons

L’acqua assorta

pensa o sogna?

L’albero che si piega cercando le sue radici,

l’orizzonte,

il fuoco intatto,

si pensano o si sognano?

Il marmo fu mai uccello?

L’oro fiamma?

Il vetro aria o lacrima?

Piangono il respiro perduto?

Forse sono la memoria di se stessi

e rinchiusi si contemplano per sempre?

Se tu ti guardi, cosa resta?

**

– pentru Edison Simons – http://www.galaxiagutenberg.com/autores/simons-edison/ –

”Mozaicuri” reunește cele o sută șase mozaicuri

pe care Edison Simons le-a scris între 1976 și 1977

și pe care le-a considerat întotdeauna o singură poezie. Poezia sa,

auto-întemeietoare și inițiatică, este proprietara

unei frumuseți sclipitoare.