Fernando Pessoa, ”Ziua nașterii – Aniversario”

Pe vremea când îmi sărbătoreau ziua nașterii

Eram fericit și nu murise nimeni.

În casa veche, și pentru mine, ziua nașterii mele era asemeni unei tradiții de secole,

Era bucuria mea, și a tuturor, și era asemenea unei religii.

Pe vremea când îmi sărbătoreau ziua nașterii

Eram așa sănătos încât nu simțeam nimic,

Eram inteligentul familiei,

Dar n-aveam speranțele pe care alții le-aveau în mine.

Când am ajuns să sper, n-am mai știut ce-i speranța.

Când am priceput ce e viața, deja îi pierdusem sensul.

Da, ceea ce însumi credeam că sunt,

Ce eram eu pentru cei dragi și părinți.

Ce eram eu în serile acelea aproape provinciale,

Ce iubeau ei in mine, în mine ca băiat,

Ce eram eu o, Doamne!, ori ceea ce eu abia acuma știu că eram …

O, ce departe au rămas!…

(Nici să-mi închipui nu pot…)

O, vremea când îmi sărbătoreau ziua nașterii!

Astăzi mă simt ca zidul din spatele casei

Umed și măcinat

De igrasia pătrunsă-n pereții casei …

Astăzi eu (și casa celor ce m-au iubit se năruie sub lacrimi),

Ce sunt eu azi? Am vândut casa,

Toți au murit, iar eu

Supraviețuiesc ca un chibrit rece și stins …

O, vremea când îmi sărbătoreau ziua nașterii …

Acum sunt ființa ce-ar strânge iubirea aceea!

Dorul fizic al sufletului de a se regăsi din nou acolo,

Într-o călătorie metafizică și carnală,

Cu o dualitate între mine cu mine…

Mâncând trecutul ca pe o pâine a foamei, fără timp pentru unt între dinți!

Văd încă o dată tot ce a fost aici, atât de clar încât mă orbește ..

Masa bogata sărbătoresc așezată, cu cele mai bune și mai frumoase vase,

cu multe pahare,

Bufetul cu multe lucruri – fructe, bomboane, dulciuri – altele în așteptare …,

Mătușile bătrâne, și verișorii, toate erau acolo doar pentru mine, Pe vremea când îmi sărbătoreau ziua nașterii…

Oprește-te, inimă!

Nu mai gândi! Lasă-ți gândul în cap!

O, Doamne, o, Dumnezeule, Doamne!

Astăzi nu mai am ziua mea de naștere.

Asta m-apasă.

Mi s-au strâns toate zilele.

Voi îmbătrâni – de mă vor ține zilele.

Nimic mai mult.

Mă înfurie gândul că n-am strâns undeva zilele pierite!…

O, vremea când îmi sărbătoreau ziua nașterii!…

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

No tempo em que festejavam o dia dos meus anos,

Eu era feliz e ninguém estava morto.

Na casa antiga, até eu fazer anos era uma tradição de há séculos,

E a alegria de todos, e a minha, estava certa com uma religião qualquer.

No tempo em que festejavam o dia dos meus anos,

Eu tinha a grande saúde de não perceber coisa nenhuma,

De ser inteligente para entre a família,

E de não ter as esperanças que os outros tinham por mim.

Quando vim a ter esperanças, já não sabia ter esperanças.

Quando vim a olhar para a vida, perdera o sentido da vida.

Sim, o que fui de suposto a mim-mesmo,

O que fui de coração e parentesco.

O que fui de serões de meia-província,

O que fui de amarem-me e eu ser menino,

O que fui – ai, meu Deus!, o que só hoje sei que fui…

A que distância!…

(Nem o acho…)

O tempo em que festejavam o dia dos meus anos!

O que eu sou hoje é como a umidade no corredor do fim da casa,

Pondo grelado nas paredes…

O que eu sou hoje (e a casa dos que me amaram treme através das minhas lágrimas),

O que eu sou hoje é terem vendido a casa,

É terem morrido todos,

É estar eu sobrevivente a mim-mesmo como um fósforo frio…

No tempo em que festejavam o dia dos meus anos…

Que meu amor, como uma pessoa, esse tempo!

Desejo físico da alma de se encontrar ali outra vez,

Por uma viagem metafísica e carnal,

Com uma dualidade de eu para mim…

Comer o passado como pão de fome, sem tempo de manteiga nos dentes!

Vejo tudo outra vez com uma nitidez que me cega para o que há aqui…

A mesa posta com mais lugares, com melhores desenhos na loiça,

com mais copos,

O aparador com muitas coisas – doces, frutas o resto na sombra debaixo do alçado–,

As tias velhas, os primos diferentes, e tudo era por minha causa, No tempo em que festejavam o dia dos meus anos…

Pára, meu coração!

Não penses! Deixa o pensar na cabeça!

Ó meu Deus, meu Deus, meu Deus!

Hoje já não faço anos.

Duro.

Somam-se-me dias.

Serei velho quando o for.

Mais nada.

Raiva de não ter trazido o passado roubado na algibeira!…

O tempo em que festejavam o dia dos meus anos!…