Jules Supervielle, ”Păsărilor – Aux oiseaux”

Paroare, cioare, calandri, tangare,

Voi, flăcări vii, păsări desprinse din soare,

Împrăștiați, împrăștiați, împrăștiați somnul

Nemilos ce stă a-mi prinde pupilele mentale!

Cintezelor, sunteți chiar voi, sunteți voi acele

Ce vreți să veniți să-mi mișcați cu penele-n zbor

Torpoarea aceea ce vrea a se crede obișnuită,

Cea care renunță la zi nemaiștiindu-i gustul?

Liber, voiesc să trec în sfârșit dincolo de ora slabă,

Cerul să-l văd delirând ca sub o revărsare

De rândunele ce strigă după o mie de alte zări,

Voi a trăi, în sfârșit liniștit, dulceața mea cerebrală.

Iar la nevoie, spre a înfrânge durerile împietrite,

Eu am să chem de la pragul unor păduri secrete

Un zbor tăiat de papagali verzi și roșii

Care îmi vor face sufletul să se însenineze.

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________

Paroares, rolliers, calandres, ramphocèles,

Vives flammes, oiseaux arrachés au soleil,

Dispersez, dispersez, dispersez le cruel

Sommeil qui va saisir mes mentales prunelles!

Fringilles, est-ce vous, euphones, est-ce vous,

Qui viendrez émouvoir de rémiges lumières

Cette torpeur qui veut se croire coutumière

Et qui renonce au jour n’en sachant plus le goût ?

Libre, je veux enfin dépasser l’heure étale,

Voir le ciel délirer sous une effusion

D’hirondelles criant mille autres horizons,

Vivre, enfin rassuré, ma douceur cérébrale.

S’il le faut, pour briser des tristesses durcies,

Je hélerai, du seuil des secrètes forêts,

Un vol haché de verts et rouges perroquets

Qui feront éclater mon âme en éclaircies.