Oscar Vladislas de Milocsz Lubicz, ”Cântarea primăverii – Cantique du printemps”

Primăvara s-a întors din plecările sale departe,

Pacea inimii ea ne-o aduce.

Ridică-te, cap iubit! Uită-te, chip frumos !

Între norii de abur muntele e o insulă: zâmbitoarea culoare i-a reînviat.

O, tinerețe! O, al casei mele călin gârbovit!

O, timp al viespii risipitoare!

Nebuna fecioară a verii

Cântă-n arșiță.

Totul e încredere, farmec, odihnă.

Frumoasă e lumea, iubito, frumoasă!

Un nor grav și pur vine dintr-un regat obscur.

Tăcerea iubirii cade pe aurul de miez de zi.

Somnoroasă urzica și-a aplecat înțeleptul ei cap

Sub minunata-i coroană de împărăteasă a Iudeii.

Auzi? Vine ploaia.

Vezi… a venit.

Împărăția iubirii miroase a floare de apă.

Albina cea tânără,

Fiică a soarelui,

Caută-n zborul ei tainele din livadă;

Se-aude și mugetul turmelor;

Ecoul răspunde păstorului.

Frumoasă e lumea, iubito, frumoasă!

-traducere de Catalina Franco-

_________________________

Le printemps est revenu de ses lointains voyages,

Il nous apporte la paix du cœur.

Lève-toi, chère tête ! Regarde, beau visage !

La montagne est une île au milieu des vapeurs : elle a repris sa riante couleur.

O jeunesse ! ô viorne de la maison penchée !

O saison de la guêpe prodigue !

La vierge folle de l’été

Chante dans la chaleur.

Tout est confiance, charme, repos.

Que le monde est beau, bien-aimée, que le monde est beau !

Un grave et pur nuage est venu d’un royaume obscur.

Un silence d’amour est tombé sur l’or de midi.

L’ortie ensommeillée courbe sa tête mûre

Sous sa belle couronne de reine de Judée.

Entends-tu ? Voici l’ondée.

Elle vient… elle est tombée.

Tout le royaume de l’amour sent la fleur d’eau.

La jeune abeille,

Fille du soleil,

Vole à la découverte dans le mystère du verger ;

J’entends bêler les troupeaux ;

L’écho répond au berger.

Que le monde est beau, bien-aimée, que le monde est beau !…