Wisława Szymborska, „Ballada”

Există o baladă despre o moartă

ce brusc s-a înălțat de pe scaun.

Cu bună credință a pus

cele scrise pe o hârtie.

Se întâmpla cu fereastra deschisă,

și-n strălucirea lămpii.

Oricine ar fi vrut ar fi putut să vadă.

Când ușa s-a închis

iar ucigașul fugise pe scară,

s-a ridicat precum viii –

treziții din tăcere.

S-a ridicat, capul și l-a mișcat,

și cu ochii ca de diamant

privi atent peste tot.

Nu a plutit prin aer,

dar a călcat pe podea,

o scândură scârțâitoare.

Toate urmele criminalului

toate în sobă ardeau.

Și fotografia și sfoara din sertar,

toate – pană la ultima

sfoară.

Ea nu fusese împușcată,

Nici sugrumată.

Ea suferise o invizibilă

moarte.

Poate dăduse semne de viață,

poate plânsese din fleacuri,

chiar poate țipase de groaza

vreunui șoarec.

Atâta.

Slăbiciuni și caraghioslâcuri

ușor de mimat.

S-a înălțat pe măsură ce

ne-am ridicat și noi.

Ea își urmează drumul.

Chiar cântă în vreme ce-și

piaptănă părul

ce se lungește.

-traducere de Catalina Franco-

_________________________________

Wisława Szymborska, ”Ballada”

To ballada o zabitej,

która nagle z krzesła wstała.

Ułożona w dobrej wierze,

napisana na papierze.

Przy nie zasłoniętym oknie,

w świetle lampy rzecz się miała.

Każdy, kto chciał, widzieć mógł.

Kiedy się zamknęły drzwi,

i zabójca zbiegł ze schodów,

ona wstała tak jak żywi

nagłą ciszą obudzeni.

Ona wstała, rusza głową

i twardymi jak z pierścionka

oczami patrzy po kątach.

Nie unosi się w powietrzu,

ale po zwykłej podłodze,

po skrzypiących deskach stąpa.

Wszystkie po zabójcy ślady

pali w piecu. Aż do szczętu

fotografii, do imentu

sznurowadła z dna szuflady.

Ona nie jest uduszona.

Ona nie jest zastrzelona.

Niewidoczną śmierć poniosła.

Może dawać znaki życia,

płakać z różnych drobnych przyczyn,

nawet krzyczeć z przerażenia

na widok myszy.

Tak wiele.

jest słabości i śmieszności

nietrudnych do podrobienia.

Ona wstała, jak się wstaje.

Ona chodzi, jak się chodzi.

Nawet śpiewa czesząc włosy,

które rosną.