Din poemele traduse special pentru ”Hyperion”: Sper să vă placă!

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Vladimir Holan

1905 -1980

,,Mi Lascio”

Am învățat în seara asta dintr-o carte de astronomie

că anumite stele – cele mai vechi

sunt aproape de dispariție… Recunoscător pentru știri

am deschis geamul

și-am căutat cea mai tânără stea… Dar am văzut

numai nori ca atunci când râde rău cineva

(ca vântul urlând în hornul din crematoriu)

m-am dus să găsesc

o stea în spațiul interstelar

odată cu zorii…

Iubirea mea, cum oare să iubim și să nu disperăm,

cum să fii disperat și înțelept în același timp?

––––––

,,Eodem Anno Pons Ruptus Est”

Bucurie!

Există bucurie, există cu-adevărat.

Și nu o simți ca pe ceva fără milă

ce se repede asupra noastră

stingându-ne focul – cel nepăzit

nici ca pe un vârtej ce-n dubla lumină a ironiei

ne aduce o sticlă și niște pantofi ca să ne facă a dansa –

nu, ceea ce simțim e o bucurie calmă, simplă și nefondată,

e mai degrabă dată decât acordată pentru un ceas,

e bucuria celui mergând pe un pod

unde va merge cântând pentru totdeauna…

Dar e destul ca o boare s-arunce la picioare

o frunză vestejită

ca podul să fie prea încărcat.

–––––

,,Când plouă duminica’’

Când plouă duminica și tu ești singur de tot,

deschis către lume, dar nu vine niciun hoț

și nici dușman nici bețiv nu bat la ușă,

când plouă duminica și ești pustiu

și nu înțelegi cum ar fi să trăiești fără trup

și cum ar fi să trăiești când nu-l ai,

când plouă duminica și când te simți părăsit,

nu te gândi să stai de vorbă cu tine însuți.

Atunci e un înger ce știe, și doar ce se află deasupra,

atunci e un diavol ce știe, și doar ce e dedesubt.

O carte pe care-o ai, o poezie în dar …

––––––

”Mozartiana”

N-a văzut-o decât o dată.

Dar de atunci rămase uimit

și începu a cânta neștiind pentru cine

și începu a cânta nimenea însoțindu-l…

Îndrăzni s-o adore așa tot anul,

acum pentru totdeauna, așa spera el,

pe când, făr-a ști-o, cu greu revenea

de la Fecioara Maria la Eva …

Apoi îi scrisese.

Era bărbat, așadar, se temea.

Ea lângă foc îi citi scrisoarea

apoi o aruncă.

El îi citi răspunsul

în strălucirea unei zăpezi,

ce nu s-a mai topit.

–––––––––

,,Ți-aș vorbi”

Ți-aș vorbi

despre norii aceia roșii smălțați

ca niște unghii false scoase-n amurg.

Ți-aș vorbi

despre pătura aceea albastră –

marea mea învolburată de gânduri.

Ți-aș vorbi

despre luna aceea nebună

ce-și râde de moartea visului nevinovat.

Despre poeți blestemați n-o să-ți spun,

nici n-o să le răscumpăr poemele.

Chiar dacă raiul a fost real

nu înseamnă și că-i adevărat.

N-o să-ți spun de pomii răniți de durere

nici de iarba ce crește nădejdea.

Chiar de iadul e înșelăciune

nu înseamnă și că e fals.

Eu doar îți spun

câtă vreme-i reală, cu viață hrănește-te,

chiar de nu înseamnă că-i adevărată.

––––––––

”Reînviere”

După viața de-aici fi-vom oare treziți

într-o zi de urlete groaznice de trompete?

Iartă-mă, Doamne, dar pe mine mă mângâie

că începutul reînvierii tuturor morților

va fi vestit de simplul cântat al cocoșului …

Apoi o să mai lenevim un pic …

Prima o să se scoale mama … vom auzi-o

aprinzând în tăcere focul,

punând în liniște apa în ceainic, luând

cu blândețe râșnița de pe policioară.

Vom fi din nou acasă.

––––––

”Ea te-a întrebat”

O fată te-a întrebat: Ce e poezia?

Ai vrut să-i spui: tu ești, o, da, ești tu

și e în teama și în uimirea,

ce mărturisesc minunea,

și sunt gelos pe temeinicia splendorii tale,

și fiindcă nu pot nici să te sărut și nici să adorm cu tine,

și fiindcă nu am nimic și nici pe cine să-mi dea

am fost nevoit să cânt…

Dar tu nu ai spus-o, tu ai tăcut

iar ea n-a auzit cântecul.

-traducere de Cătălina Frâncu-