Rainer Maria Rilke, ”Că am fost cândva – Ob ich damals war”

42.

Că am fost cândva – ori că sunt: ​​tu, nesfârșit

întuneric al strălucirii, deasupra-mi te miști.

Iar pe treazul meu chip, eu, de nerecunoscut,

primesc, pregătit de tine în spațiu, sublimul.

O, Noapte, de-ai ști cum la tine mă uit,

cum, ființa-mea dă-înapoi în avântu-i,

când îndrăznește spre tine să se ridice;

cum aș putea oare crede că două gene-s

destul spre-a conține asemenea-nalte fluvii?

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

42.

Ob ich damals war – oder bin: du schreitest

über mich hin, du unendliches Dunkel aus Licht.

Und das Erhabene, das du im Raume bereitest,

nehm ich, Unerkenntlicher, an mein waches Gesicht.

Nacht, o erführest du, wie ich dich schaue,

wie mein Wesen zurück im Anlauf weicht,

daß es sich dicht bis zu dir zu werfen getraue;

faß ich es denn, dass die zweimal genommene Braue

über solche Ströme von Aufblick reicht?