Pedro Salinas, ”Mai mult nu-ți pot da – Yo no puedo darte más”

Eu mai mult nu-ți pot da.

Eu sunt numai ceea ce sunt.

¡Ay, cum aș vrea să fie

in vara doar soare, nisip!

Să stai întinsă

să te odihnești în tihnă.

Și să-mi lași mie

trupul tău la plecare, gingașa

lui urmă, caldă, de neuitat.

Și odată cu tine

să plece și dulcea mea sărutare:

de la gât la călcâi,

de culoare brună.

¡Ay, cum aș vrea să fie

oglindă, stofă sau lemn

ce își păstrează culoarea

mireasma ta de aici,

și să apară

la kilometri mii!

Să fiu

acele lucruri

care îți plac,

pe care le atingi zi de zi

pe care le vezi fără a privi

împrejur,

– guler, flacoane, mătăsuri vechi,

și despre care atunci când lipsesc

întrebi: „¡Ay! Unde-or fi oare?”

Și ¡Ay, cum aș vrea să fiu

o bucurie între toate,

o bucurie, aceea

cu care tu să te bucuri!

O iubire, iubirea aceea:

iubirea de care tu

să te îndrăgostești.

Însă eu

sunt numai ceea ce sunt.

-traducere de Catalina Franco-

________________________

Yo no puedo darte más.

No soy más que lo que soy.

¡Ay, cómo quisiera ser

arena, sol, en estío!

Que te tendieses

descansada a descansar.

Que me dejaras

tu cuerpo al marcharte, huella

tierna, tibia, inolvidable.

Y que contigo se fuese

sobre ti, mi beso lento:

color,

desde la nuca al talón,

moreno.

¡Ay, cómo quisiera ser

vidrio, o estofa o madera

que conserva su color

aquí, su perfume aquí,

y nació a tres mil kilómetros!

Ser

la materia que te gusta,

que tocas todos los días

y que ves ya sin mirar

a tu alrededor, las cosas

-collar, frasco, seda antigua-

que cuando tú echas de menos

preguntas: “¡Ay!, ¿dónde está?”

¡Y, ay, cómo quisiera ser

una alegría entre todas,

una sola, la alegría

con que te alegraras tú!

Un amor, un amor solo:

el amor del que tú te enamorases.

Pero

no soy más que lo que soy.