Pablo Neruda, ”Inima mea era o aripă vie și tulbure – Era mi corazon un ala viva y turbia..”

Inima mea era o aripă vie și tulbure.

O temătoare aripă de dor era.

Peste câmpiile verzi era primăvară.

Înaltul era albastru, pământul – de smarald.

Ea – care mă iubea – în primăvară muri.

Încă-i văd ochii de porumbel nedormit.

Ea – care mă iubea – a închis ochii seara.

Seară albastră. Seară de zboruri de aripă.

Ea, – care mă iubea – muri primăvara.

Cu ea la ceruri primăvara se înălța.

-traducere de Catalina Franco–

___________________________________

Era mi corazón un ala viva y turbia

y pavorosa ala de anhelo.

Era la primavera sobre los campos verdes.

Azul era la altura y era esmeralda el suelo.

Ella -la que me amaba- se murió en primavera.

Recuerdo aún sus ojos de paloma en desvelo.

Ella -la que me amaba- cerró los ojos. Tarde.

Tarde de campo azul. Tarde de alas y vuelos.

Ella -la que me amaba- se murió en primavera.

Y se llevó la primavera al cielo.