Pablo Neruda, ”Inima mea era o aripă vie și tulbure – Era mi corazon un ala viva y turbia..”

Inima mea era o aripă vie și tulbure.
O temătoare aripă de doruri.
Peste câmpiile verzi era primăvară.
Înaltul – albastru, pământul – smarald.
Ea – care mă iubea – muri-n primăvară,
Încă-i văd ochii de porumbel nedormit.
Ea – care mă iubea – închise ochii în seară.
Seară albastră. Seară de aripă, de zboruri,
Ea, – care mă iubea – muri-n primăvară.
Cu ea la ceruri primăvara se înălța.

-traducere de Catalina Franco-
___________________________________

Era mi corazón un ala viva y turbia
y pavorosa ala de anhelo.
Era la primavera sobre los campos verdes.
Azul era la altura y era esmeralda el suelo.
Ella -la que me amaba- se murió en primavera.
Recuerdo aún sus ojos de paloma en desvelo.
Ella -la que me amaba- cerró los ojos. Tarde.
Tarde de campo azul. Tarde de alas y vuelos.
Ella -la que me amaba- se murió en primavera.
Y se llevó la primavera al cielo.