Deși atipic, un poem de iubire – totuși!

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Elizabeth Bishop, ”Dragă, busola mea – Dear, my compass”

Dragă, busola mea,

încă arată spre nord

spre căsuțe de lemn

spre ochi senini,

la basme unde

cu blonde bucle

fiii mai mici

aduc acasă gâsca,

cu iubire-n căpițe

de fân,

cu protestanți și cu

mari băutori…

Întârzie primăvara,

dar merișorul

sălbatic

coace-n rubine

afine

în stropi de sânge,

iar lebedele

pot să vâslească

în apă înghețată,

așa fierbinte e sângele

în labele palmate.

— Și, cum e frig, tu, dragă,

hai mai devreme în pat,

dar niciodată

nu-l păstra cald.

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

Dear, my compass

still points north

to wooden houses

and blue eyes,

fairy-tales where

flaxen-headed

younger sons

bring home the goose,

love in hay-lofts,

Protestants, and

heavy drinkers…

Springs are backward,

but crab-apples

ripen to rubies,

cranberries

to drops of blood,

and swans can paddle

icy water,

so hot the blood

in those webbed feet.

– Cold as it is, we’d

go to bed, dear,

early, but never

to keep warm.