Citind acest poem, Rilke a exclamat : „Într-o zi l-am citit pe Valéry, și am știut că așteptarea mea s-a terminat …”
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Paul Valéry, ” Palmierul – Palme”

Cu minunatul sau har
Abia ascunzând strălucirea,
Un înger îmi pune pe masă
Pâine moale și lapte cald;
Îmi face cu ochiul
Semnul rugăciunii
Închipuirii mele spunându-i:
-Calm, calm, stai calm!
Doar știi ce greu palmierul
Își poartă bogăția!
Câtă vreme se îndoaie
Sub bogăția roadelor,
Figura sa e împlinită,
Legături i-s grelele fructe.
Admiră-l cum vibrează,
Și cum o fibră înceată
Care împarte momentul
Fără mister desparte
Chemarea pământului
De apăsarea cerului!
Splendid arbitru, se mișcă
Între umbră și soare.
Înțelepciunea și somnul
Sibyllei le simulează.
Mereu în același loc,
Niciunei chemări, niciunui adio,
Nicicând obosit -palmierul,
Cât e de nobil, cât e de tandru!
Și cât de demn așteaptă
Numai mâinile zeilor!
Suavul aur ce-l murmură
Sună-n atingerea aerului,
Cu mătăsoasa-i armură
El dă deșertului suflet.
Cu o voce nepieritoare
Întoarce în vânt nisipul,
Și îl stropește cu boabe,
Slujindu-și sieși de-oracol,
Mândru de-acel miracol
De a-și cânta întristările.
Fără știință de sine
Între nisipuri și cer,
În orice zi cu lumină
El adună un strop de miere
Dulceața-i e măsurată
După durata divină,
Ce nu socoate zilele,
Ci mai degrabă le ascunde
În seva unde se adună
Toată aroma iubirilor.
Dacă disperi câteodată,
Dacă rigoarea râvnită,
Deși tu te chinui, nu se-înfiripă
Decât sub umbra langorii,
Nu învinui că-i avară
Înțelepta ce pregătește
Atâta aur și farmec :
Prin seva ta solemnă,
Speranța eternă
Se înalță spre maturitate!
Zilele care-ți par goale,
Pentru univers irosite,
Au rădăcinile lacome,
Ele trudesc în deșerturi.
Substanța-le iradiantă
Aleasă printre tenebre
Nicicând nu poate rămâne,
Între viscerele lumii:
Ea cauta apa adâncă
Pe care-o cer înălțimile.
Răbdare, răbdare,
Răbdare-n azur!
Fiecare atom de tăcere
E șansa rodului copt!
Veni-va surpriza ferice: –
O porumbiță, o boare,
Între vibrări – cea mai dulce,
Femeia care să sprijine –
Vor face ca ploaia să cadă
Unde ne-om pune genunchii!
Chiar prăbușească-se o lume,
O, palmier! Invincibil!
În rostogolita pulbere
A roadelor firmamentului!
Nu sunt pierdute orele:
Atât de încântat rămâi
După frumoasa ta dăruire;
Asemenea celui gândind
Cu sufletul lui cheltuit
Ca să-și sporească darul!

-traducere de Catalina Franco-
_________________________________

De sa grâce redoutable
Voilant à peine l’éclat,
Un ange met sur ma table
Le pain tendre, le lait plat;
Il me fait de la paupière
Le signe d’une prière
Qui parle à ma vision:
-Calme, calme, reste calme!
Connais le poids d’une palme
Portant sa profusion!
Pour autant qu’elle se plie
À l’abondance des biens,
Sa figure est accomplie,
Ses fruits lourds sont ses liens.
Admire comme elle vibre,
Et comme une lente fibre
Qui divise le moment,
Départage sans mystère
L’attirance de la terre
Et le poids du firmament!
Ce bel arbitre mobile
Entre l’ombre et le soleil,
Simule d’une sibylle
La sagesse et le sommeil.
Autour d’une même place
L’ample palme ne se lasse
Des appels ni des adieux
Qu’elle est noble, qu’elle est tendre!
Qu’elle est digne de s’attendre
À la seule main des dieux!
L’or léger qu’elle murmure
Sonne au simple doigt de l’air,
Et d’une soyeuse armure
Charge l’âme du désert.
Une voix impérissable
Qu’elle rend au vent de sable
Qui l’arrose de ses grains,
À soi-même sert d’oracle,
Et se flatte du miracle
Que se chantent les chagrins.
Cependant qu’elle s’ignore
Entre le sable et le ciel,
Chaque jour qui luit encore
Lui compose un peu de miel.
Sa douceur est mesurée
Par la divine durée
Qui ne compte pas les jours,
Mais bien qui les dissimule
Dans un suc où s’accumule
Tout l’arôme des amours.
Parfois si l’on désespère,
Si l’adorable rigueur
Malgré tes larmes n’opère
Que sous ombre de langueur,
N’accuse pas d’être avare
Une Sage qui prépare
Tant d’or et d’autorité:
Par la sève solennelle
Une espérance éternelle
Monte à la maturité!
Ces jours qui te semblent vides
Et perdus pour l’univers
Ont des racines avides
Qui travaillent les déserts.
La substance chevelue
Par les ténèbres élue
Ne peut s’arrêter jamais
Jusqu’aux entrailles du monde,
De poursuivre l’eau profonde
Que demandent les sommets.
Patience, patience,
Patience dans l’azur!
Chaque atome de silence
Est la chance d’un fruit mûr!
Viendra l’heureuse surprise:
Une colombe, la brise,
L’ébranlement le plus doux,
Une femme qui s’appuie,
Feront tomber cette pluie
Où l’on se jette à genoux!
Qu’un peuple à présent s’écroule,
Palme! irrésistiblement!
Dans la poudre qu’il se roule
Sur les fruits du firmament!
Tu n’as pas perdu ces heures
Si légère tu demeures
Après ces beaux abandons;
Pareille à celui qui pense
Et dont l’âme se dépense
À s’accroître de ses dons!
____________________________

Gisèle Freund, Portrait de Paul Valéry , 1938