,,Ciulinul și înalta
urzică și mătrăguna – vrăjmașa copilăriei”
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Czesław Miłosz, ,,Ciulinul, urzica – Oset, pokrzywa”

„le chardon et la haute
Ortie et l’ennemie d’enfance belladonna „
Oscar Miłosz
Ciulinul, urzica și belladona
Au un viitor. Ale lor sunt pustiile
Și ruginitele șine, ale lor cerul, tăcerea.
Pentru semenii mei, pentru urmașii sosiți după mine,
Cine voi fi eu,
Când, în forfota limbilor, va primi premiu tăcerea?
Fi-va să mă răzbune harul îmbinării cuvintelor,
Dar e nevoie să fiu pregătit unei patrii fără gramatică.
Cu ciulinul, urzica, cu brusturul și mătrăguna,
Deasupra-le vreo adiere, poate vreun nor adormit, tăcerea.
-traducere de Catalina Franco-
______________________________
„le chardon et la haute
Ortie et l’ennemie d’enfance belladonna”
Oscar Miłosz
Oset, pokrzywa, łopuch, belladonna
Mają przyszłość. Ich są pustkowia
I zardzewiałe tory, niebo, cisza.
Kim będę dla ludzi wiele pokoleń po mnie
Kiedy po zgiełku języków weźmie nagrodę cisza?
Miał mnie okupić dar układania słów
Ale muszę być gotów na ziemię bez-gramatyczną.
Z ostem, pokrzywą, łopuchem, belladonną,
Nad którymi wietrzyk, senny obłok, cisza.
Oset, pokrzywa, łopuch, belladonna
Mają przyszłość. Ich są pustkowia
I zardzewiałe tory, niebo, cisza.
Kim będę dla ludzi wiele pokoleń po mnie
Kiedy po zgiełku języków weźmie nagrodę cisza?
Miał mnie okupić dar układania słów
Ale muszę być gotów na ziemię bez-gramatyczną.
Z ostem, pokrzywą, łopuchem, belladonną,
Nad którymi wietrzyk, senny obłok, cisza.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Oscar Vladislas de Lubicz Milosz, ”Și mai ales … – Et surtout que… ”
– Iar mai ales unde-s eu să nu știe Mâine –
Pădurea, pădurea de mure negre e plină –
Vocea ta-i sunet de lună în vechi fântâne,
Ecoul, ecoul lui iunie vine din ele să beie.
Și nimeni nu-mi spună numele acolo, în vis,
Vremile, vremile toate se vor fi împlinit-
Ca un mic copăcel suferind de întâia lui vlagă,
În haina ta dreaptă, astfel îmi apari tu albă.
Și-n spatele nostru strângă-se mărăcinele-,
Fiindcă mă sperie, fiindcă mi-e teamă de revenire.
Albe, moile marile flori genunchii tăi îi mângâie,
Și umbra, chiar umbra e pală de atâta iubire.
Și nici apei pădurii nu-i spune că sunt;
Numele, numele meu e mort de demult.
Ochii tăi au culoarea ploilor tinere
Pe lacul ce doarme, lacul ploilor tinere.
Nu spune nimic nici vântului din cimitire.
Să mă duc după el s-ar putea el să vreie.
Păru-ți miroase a vară, a lună,-a țărână.
Va trebui să trăim, să trăim, să trăim …
-traducere de Catalina Franco-
______________________________
— Et surtout que Demain n’apprenne pas où je suis —
Les bois, les bois sont pleins de baies noires —
Ta voix est comme un son de lune dans le vieux puits
Où l’écho, l’écho de juin vient boire.
Et que nul ne prononce mon nom là-bas, en rêve,
Les temps, les temps sont bien accomplis —
Comme un tout petit arbre souffrant de prime sève
Est ta blancheur en robe sans pli.
Et que les ronces se referment derrière nous,
Car j’ai peur, car j’ai peur du retour.
Les grandes fleurs blanches caressent tes doux genoux
Et l’ombre, et l’ombre est pâle d’amour.
Et ne dis pas à l’eau de la forêt qui je suis ;
Mon nom, mon nom est tellement mort.
Tes yeux ont la couleur des jeunes pluies,
Des jeunes pluies sur l’étang qui dort.
Et ne raconte rien au vent du vieux cimetière.
Il pourrait m’ordonner de le suivre.
Ta chevelure sent l’été, la lune et la terre.
Il faut vivre, vivre, rien que vivre…
________________