S-a născut Shakespeare, cel mai mare interpret al tuturor pasiunilor sufletului omenesc !
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
W. Shakespeare, ”Hamlet”

A fi sau a nu fi, aceasta e întrebarea.
Mai nobil e să rabzi în cuget, oare,
săgeți și prăștii ale ursitei rele,
sau apucând o armă, să curmi
al restriștilor noian? Să mori… să dormi…
Nimic mai mult. Si printr-un somn
să stii că pui sfârsit durerii sufletesti
si-atâtor mii de alte suferinte ce sunt a cărnii parte.
E o-ncheiere chiar foarte de dorit.
Să mori… să dormi… să dormi…
Dar cine știe? Să visezi. Aici e greul.
Ce fel de vise ne vor cerceta în somnul greu al morții
când ne vom fi desprins din bâlciul omenesc?
E tocmai ce ne-ndeamnă a sovăi,
Si-aici e teama care dă năpastei un trai atât de lung.
Cine-ar mai sta să-ndure bătrânetea,
biciul acestor vremuri, urgia asupririi,
jignirea adusă numelui de om,durerea dragostei ne-mpărtăsite,
dispretul pentru tot ce-I bun in om….
_____________

Essere, o non essere, questo e il dilemma: se sia piu nobile nella mente soffrire i colpi di fionda e i dardi dell’oltraggiosa fortuna o prendere le armi contro un mare di affanni e, contrastandoli, porre loro fine? Morire, dormire… nient’altro, e con un sonno dire che poniamo fine al dolore del cuore e ai mille tumulti naturali di cui e erede la carne: e una conclusione da desiderarsi devotamente. Morire, dormire. Dormire, forse sognare. Si, qui e l’ostacolo, perché in quel sonno di morte quali sogni possano venire dopo che ci siamo cavati di dosso questo groviglio mortale deve farci riflettere. E questo lo scrupolo che da alla sventura una vita cosi lunga. Perché chi sopporterebbe le frustate e gli scherni del tempo, il torto dell’oppressore, la contumelia dell’uomo superbo, gli spasimi dell’amore disprezzato, il ritardo della legge, l’insolenza delle cariche ufficiali, e il disprezzo che il merito paziente riceve dagli indegni…….
______________

To be, or not to be, that is the question:
Whether ’tis nobler in the mind to suffer
The slings and arrows of outrageous fortune,
Or to take arms against a sea of troubles,
And by opposing end them?
To die, to sleep…
No more, and by a sleep to say we end
The heartache and the thousand natural shocks
That flesh is heir to: ’tis a consummation
Devoutly to be wished.
To die, to sleep.
To sleep, perchance to dream.
Ay, there’s the rub,
For in that sleep of death what dreams may come
When we have shuffled off this mortal coil
Must give us pause.
There’s the respect
That makes calamity of so long life,
For who would bear the whips and scorns of time, Th’oppressor’s wrong, the proud man’s contumely,
The pangs of despis’d love, the law’s delay,
The insolence of office, and the spurns
That patient merit of th’unworthy takes…

Vezi mai puţin