Vicente Aleixandre,”Uitarea – El olvido”

Sfârșitul tău nu este o ceașcă deșartă
Prea repede golită: s-a spart, arunc-o.

De-aceea încet-încet tu în mână o înalți,
Strălucirea – ori amintirea-i, îți arde mâna
Ca o neașteptată zăpadă.
N-a fost și este, deși a fost – acuma tace.
Frigul te arde, în ochii tăi ii apare
Memoria. A-ți aminti e obscen;
E chiar mai rău, e trist. Uitarea e moarte.

Cu demnitate a murit. Ce a trecut e umbra.

-Traducere de Catalina Franco-
______________________________

No es tu final como una copa vana
que hay que apurar. Arroja el casco, y muere.

Por eso lentamente levantas en tu mano
un brillo o su mención, y arden tus dedos,
como una nieve súbita.
Está y no estuvo, pero estuvo y calla.
El frío quema y en tus ojos nace
su memoria. Recordar es obsceno,
peor: es triste. Olvidar es morir.

Con dignidad murió. Su sombra cruza.