P.P. Pasolini, ,,Și-între timp s-a făcut aprilie – E intanto era aprile”

…și-între timp s-a făcut aprilie,
iar glicina era aici, să-înflorească iar.
Preaputernică aprigă
ai renăscut și, deodată, într-o noapte, acoperiseși
un zid întreg abia înălțat, un zid
somptuos de un ocru
crăpat de proaspătul soare care-l cocea …
Mi-erai deajuns numai tu, cu parfumul tău amărui
de lujer pieritor, ca să mă curăț
ca viermele, de istorie, precum un călugăr:
iar eu să nu te vreau, să mă mânii – uscat
în noua mea furie –
spre-a scrijeli tencuiala de coaja
noii mele clădiri.
Tu, ce te întorceai brutal,
nu reîntinerită, ci renăscută chiar,
furie a naturii, amară – dulce,
să mă faci praf, bărbat deja făcut praf
de multitudinea zilelor mizerabile,
ca să reverși, deasupra deschiselor mele abise,
miresme virgine peste eclipse,
o senzualitate antică

-traducere de Catalina Franco-
________________________________

… e intanto era aprile,
e il glicine era qui, a rifiorire.
Prepotente, feroce
rinasci, e di colpo, in una notte, copri
un’intera parete appena alzata, il muro
principesco di un ocra
screpolato al nuovo sole che lo cuoce …
E basti tu, col tuo profumo, oscuro,
caduco rampicante, a farmi puro
di storia come un verme, come un monaco:
e non lo voglio, mi rivolto – arido
nella mia nuova rabbia,
a puntellare lo scrostato intonaco
del mio nuovo edificio.
Tu che brutale ritorni,
non ringiovanito, ma addirittura rinato,
furia della natura, dolcissima,
mi stronchi uomo già stroncato
da una serie di miserabili giorni,
ti sporgi sopra i miei riaperti abissi,
profumi vergine sul mio eclissi,
antica sensualità