Fernando Pessoa, ”Antigona”

Cum te iubesc? Nu știu în ce felurite moduri
Te ador eu, femeie cu ochi albaștri și puri;
Cu toată fervoarea simțirilor eu te iubesc;
Și te ador cu fervoarea din toate rugăciunile.

Curată-i iubirea-mi, ca ale zeilor corturi e castă;
Nobilă-i dragostea mea, ca fastul nobiliar;
E mare ca marea întinsă și vastă; și e suavă
Așa cum este mireasma crinilor solitari.

Iubire ce rupe și brutele lanțuri ale Ființei;
O inocentă iubire, care în fericire sporește;
O iubire atât de loială încât și în suferință crește;

Iubire de-un așa fel încât în viața întunecată
Mai mare-i decât cumplită spaimă de viață,
Mai mare decât o să fie în pacea mormântului!

-traducere de Catalina Franco-
_________________________
Como te amo? Não sei de quantos modos vários
Eu te adoro, mulher de olhos azuis e castos;
Amo-te co’o fervor dos meus sentidos gastos;
Amo-te co’o fervor dos meus preitos diários.

É puro o meu amor, como os puros sacrários;
É nobre o meu amor, como os mais nobres fastos;
É grande como os mares altíssonos e vastos;
É suave como o odor de lírios solitários.

Amor que rompe enfim os laços crus do Ser;
Um tão singelo amor, que aumenta na ventura;
Um amor tão leal que aumenta no sofrer;

Amor de tal feição que se na vida escura
É tão grande e nas mais vis ânsias do viver,
Muito maior será na paz da sepultura!