Cecília Meireles, ”Acceptare – Aceitação”

E mai ușor să pun urechea la nori

și s-aud trecând stelele

decât s-o lipesc de pământ și s-ajung la sunetul pașilor tăi.

Și-i mai ușor la ocean să mă uit,

să iau parte, acolo-n adânc, la nașterea mută a formelor,

decât să-mi doresc să apari, făcând cu gestul tău simplu

semnul speranței eterne.

Nu mai vreau să știu nici de stele,

și nici de formele mării, și nici măcar de tine.

Din adâncuri de timp îmi înalț cântecul:

Nici pe greieri nu-i invidiez: ca și ei voi muri cântând.

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

É mais fácil pousar o ouvido nas nuvens

e sentir passar as estrelas

do que prendê-lo à terra e alcançar o rumor dos teus passos.

É mais fácil, também, debruçar os olhos no oceano

e assistir, lá no fundo, ao nascimento mudo das formas,

que desejar que apareças, criando com teu simples gesto

o sinal de uma eterna esperança.

Não me interessam mais nem as estrelas, nem as formas do mar,

nem tu.

Desenrolei de dentro do tempo a minha canção:

não tenho inveja às cigarras: também vou morrer de cantar.