Știm cu adevărat să trăim doar după înfrângere.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Adam Zagajewski, ”Înfrângerea – La sconfitta – Klęska”

Știm cu adevărat să trăim doar după înfrângere,

prieteniile se adâncesc,

dragostea ridică capul cu grijă.

Devin mai pure chiar lucrurile.

Rândunelele-n aer dansează,

în imensul abis.

Tremură frunzele plopilor,

numai vântul e-n nemișcare.

Sumbre, siluetele dușmanilor se arată

pe luminoasa pânză a nădejdii,

Crește curajul… Ceaiul amar

are aroma profețiilor biblice.

Numai de nu ne-ar surprinde victoria.

**

-traducere de Catalina Franccco-

**

Davvero sappiamo vivere solo dopo la sconfitta,

le amicizie si fanno più profonde,

l’amore solleva attento il capo.

Perfino le cose diventano pure.

I rondoni danzano nell’aria,

a loro agio nell’abisso.

Tremano le foglie dei pioppi,

solo il vento è immoto.

Le sagome cupe dei nemici si stagliano

sullo sfondo chiaro della speranza. Cresce

il coraggio. Loro, diciamo parlando di loro, noi, di noi,

tu, di me. Il tè amaro ha il sapore

di profezie bibliche. Purché

non ci sorprenda la vittoria.

-Traduzione di Krystyna Jaworska-

–––––––––

Autorem wiersza jest Adam Zagajewski

Interpretacja

Na­praw­dę po­tra­fi­my żyć do­pie­ro w klę­sce.

Przy­jaź­nie po­głę­bia­ją się,

mi­łość czuj­nie pod­no­si gło­wę.

Na­wet rze­czy sta­ją się czy­ste.

Je­rzy­ki tań­czą w po­wie­trzu

za­do­mo­wio­ne w ot­chła­ni.

Drżą li­ście to­po­li,

tyl­ko wiatr jest nie­ru­cho­my.

Ciem­ne syl­wet­ki wro­gów od­ci­na­ją się

od ja­sne­go tła na­dziei. Ro­śnie mę­stwo.

Oni, mó­wi­my o nich, my – o so­bie,

ty o mnie. Gorz­ka her­ba­ta sma­ku­je

jak bi­blij­ne prze­po­wied­nie. Oby

nie za­sko­czy­ło nas zwy­cię­stwo.