William Butler Yeats, ”Ephemera”

”Ochii tăi cândva niciodată sătui de ai mei
Se-apleacă acum cu durere sub pleoape,
Fiindcă dragostea noastră moare”
Și atunci ea:
„Chiar de dragostea noastră moare, haidem
Pe singurateca margine a lacului, încă
O dată împreună în acel ceas al blândeții
Când, sărman copil obosit, Pasiunea adoarme:
Ce îndepărtate par stelele și ce departe-i
Sărutul nostru dintâi, ce bătrână inima noastră!”

Gânditori se plimbau printre frunzele moarte,
Iar cel a cărui mână pe a ei o ținea îi răspunse:
„Prea ades ne-a purtat Pasiunea inima rătăcită”.

În juru-le – pădurea. Frunzele galbene-n toamnă
Cădeau vestejite ca stelele-n noapte, și dintr-odată
Un iepur șchiop și bătrân apăru pe cărare;
Toamna o invadase: acum, încă o dată, cei doi
Se-aflau pe singurateca margine-a lacului:
Întorcându-se, el văzu că ea tăcut adunase
Frunzele moarte, umede, cum era și roua
Din ochii ei, și le strânsese-n tăcere la piept,
Și și le prinsese în păru-i.
„Tu nu fi tristă
Că suntem obosiți, ne așteaptă alte iubiri
În ură și în iubire, trece-ți orele fără să plângi.
Înainte-ne-i veșnicia; fiindcă în sufletul nostru
Mereu se află iubire, și mereu rămas bun.”

-traducere de Catalina Franco-
_______________________________

‘Your eyes that once were never weary of mine
Are bowed in sorrow under pendulous lids,
Because our love is waning’
And then she:
‘Although our love is waning, let us stand
By the lone border of the lake once more,
Together in that hour of gentleness
When the poor tired child, Passion, falls asleep:
How far away the stars seem, and how far
Is our first kiss, and ah, how old my heart!’

Pensive they paced along the faded leaves,
While slowly he whose hand held hers replied:
‘Passion has often worn our wandering hearts.’

The woods were round them, and the yellow leaves
Fell like faint meteors in the gloom, and once
A rabbit old and lame limped down the path;
Autumn was over him: and now they stood
On the lone border of the lake once more:
Turning, he saw that she had thrust dead leaves
Gathered in silence, dewy as her eyes,
In bosom and hair.
‘Ah, do not mourn,’ he said,
‘That we are tired, for other loves await us;
Hate on and love through unrepining hours.
Before us lies eternity; our souls
Are love, and a continual farewell.’