A thing of beauty is a joy for ever.

________________________________

John Keats, din ” Endymion – from ” Endymion”

Un lucru frumos e-o bucurie neistovită:

gratia lui mereu crește; niciodată nu trece

în nimic ori în altceva; dar fi-va întotdeauna

un liniștit umbrar, un somn de încântătoare

vise, va fi vigoare și răsuflare senină.

Așadar, odată cu fiece mâine noi împletim

un lanț de flori spre-a ne putea lega de pământ,

în ciuda disperării, și-a inumanei penurii

de suflete înalte, și în pofida melancoliei,

și împotriva a tot și a toate, da, frumusețea

dă la o parte zgura de pe întunecatele spirite.

Astfel, soare și lună, și arbori bătrâni ori tineri,

aduc fericirea umbrei pentru smeritele turme;

așa și narcisele-n lumea lor verde; așa și pâraiele

limpezi în căutarea acoperișului rece, când

vine vara fierbinte; așa și-n pădure tufișul, așa

și mușcata bogată în flori abia îmbobocite:

da, chiar și măreția destinului, cel imaginat

pentru morții noștri iluștri; așa și toate

acele povești minunate – citite ori auzite –

izvorul de nesecat al acelei licorii nemuritoare,

cel pentru noi curgând de la hotarele cerului.

Splendoarea aceasta toată – noi n-o trăim

numai o oră scurtă; nu, aidoma șoaptelor

acelor arbori din jurul templului, ea ne devine

repede dragă – precum însuși templul, așa și

luna, și poezia iubirii, precum și marile glorii,

toate ne bântuie până devin – în sufletul nostru –

lumină strălucitoare, toate atât de tare legate

de noi,

fie că e lumină, fie că este noapte;

Avem nevoie mereu de splendoare, altfel – pierim.

-fragment-

-traducere de Catalina Franco–

______________________________

A thing of beauty is a joy for ever:

Its loveliness increases; it will never

Pass into nothingness; but still will keep

A bower quiet for us, and a sleep

Full of sweet dreams, and health, and quiet breathing.

Therefore, on every morrow, are we wreathing

A flowery band to bind us to the earth,

Spite of despondence, of the inhuman dearth

Of noble natures, of the gloomy days,

Of all the unhealthy and o’er-darkened ways

Made for our searching: yes, in spite of all,

Some shape of beauty moves away the pall

From our dark spirits. Such the sun, the moon,

Trees old and young, sprouting a shady boon

For simple sheep; and such are daffodils

With the green world they live in; and clear rills

That for themselves a cooling covert make

‘Gainst the hot season; the mid forest brake,

Rich with a sprinkling of fair musk-rose blooms:

And such too is the grandeur of the dooms

We have imagined for the mighty dead;

All lovely tales that we have heard or read:

An endless fountain of immortal drink,

Pouring unto us from the heaven’s brink.

Nor do we merely feel these essences

For one short hour; no, even as the trees

That whisper round a temple become soon

Dear as the temple’s self, so does the moon,

The passion poesy, glories infinite,

Haunt us till they become a cheering light

Unto our souls, and bound to us so fast,

That, whether there be shine, or gloom o’ercast;

They always must be with us, or we die.

-excerpt-