Dante Alighieri, din ” Infernul – da Inferno”

[Canto V ( Francesca da Rimini)]

”Spre desfătarea noastră citeam într-o zi
Despre Lancelot, cel fermecat de iubire.
Noi eram singuri, și eram fără vreo teamă.

Multă vreme-am rămas stând cu ochii ațintiți,
Atrași de lectura aceea, și ne albisem la chip;
Dar într-un anume punct, am fost cuceriți.
Pe când citeam despre zâmbetul mult-dorit,
Când ești sărutat de un nobil iubit, cel de care
Nicicum și niciodată nu te-ai mai fi despărțit,
El, tremurător, gura-mi înfiorată a sărutat-o.
Era Galeotto cartea, precum cel care-a scris-o.
În acea zi, mai departe noi n-am mai citit.”
Și-n vremea asta, un duh toate aste rostise.
Iar celălalt, atâta de mult plânsese, încât,
De milă, am leșinat, și parcă aș fi murit,
Și m-am prăbușit așa cum cade un mort.

-traducere de Catalina Franco–
_____________________________

”Noi leggiavamo un giorno per diletto
di Lancialotto come amor lo strinse;
soli eravamo e sanza alcun sospetto.
Per piu fiate li occhi ci sospinse
quella lettura, e scolorocci il viso;
ma solo un punto fu quel che ci vinse.
Quando leggemmo il disiato riso
esser baciato da cotanto amante,
questi, che mai da me non fia diviso,
la bocca mi bacio tutto tremante.
Galeotto fu ‘l libro e chi lo scrisse:
quel giorno piu non vi leggemmo avante.”
Mentre che l’uno spirto questo disse,
l’altro piangëa; si che di pietade
io venni men cosi com’io morisse.
E caddi come corpo morto cade.