Charles Baudelaire, ”Unei trecătoare – A une passante”
Asurzitoare, strada, în jurul meu gemea. Subțire și înaltă, durere maiestuoasă, În văl de mare doliu, c-o mână fastuoasă, Impunător, femeia, trecu prin fața mea,
Cu pas vioi și sprinten, picioare de statuie. Un cer livid din ochii ce semănau furtune, Plăcerea ce ucide și vraja care doare Eu am băut, aprins, și beat de încântare.
Un fulger… apoi noaptea! – Fugară frumusețe, Tu care c-o privire m-ai renăscut deodată, Te voi vedea de-a-pururi doar în eternitate?
Altunde, prea târziu! ori poate niciodată! Căci calea tu nu-mi știi, eu – unde tu dispari, O, tu, zadarnic dragă, o tu, care știai!
-traducere de Catalina Franco- ______________________________
La rue assourdissante autour de moi hurlait. Longue, mince, en grand deuil, douleur majestueuse, Une femme passa, d’une main fastueuse Soulevant, balançant le feston et l’ourlet;
Agile et noble, avec sa jambe de statue. Moi, je buvais, crispé comme un extravagant, Dans son oeil, ciel livide où germe l’ouragan, La douceur qui fascine et le plaisir qui tue.
Un éclair… puis la nuit! — Fugitive beauté Dont le regard m’a fait soudainement renaître, Ne te verrai-je plus que dans l’éternité?
Ailleurs, bien loin d’ici! trop tard! jamais peut-être! Car j’ignore où tu fuis, tu ne sais où je vais, Ô toi que j’eusse aimée, ô toi qui le savais!
10 decembrie 1830, nașterea lui Emily Dickinson, considerată una dintre cele mai mari poete de limba engleză din toate timpurile ––––––––––––––––––––––
M-au închis în proză, Ca atunci când eram fetiță, M-au încuiat în dulap, Fiindcă m-au vrut ”cuminte”.
Cuminte! De-ar fi fost în stare În mintea mea să se-învârtă, La fel de înțelept era să închidă În cușcă o pasăre pentru trădare.
-traducere de Catalina Franco- ––––––––––––
They shut me up in Prose – As when a little Girl They put me in the Closet – Because they liked me „still” –
Still ! Could themselves have peeped – And seen my Brain – go round – They might as wise have lodged a Bird For Treason – in the Pound –
Maria Do Rosario Pedreira, ”Citește, acestea-s numele”-Leggi, sono questi i nomi”-”Read this, these are the names”-”Lê, são estes os nomes”
Citește, acestea-s numele lucrurilor mie lăsate, cărțile, împrăștiat prin odaie parfumul; visele – pe jumătate, durerile îndoite, sărutările pe tot trupul – tăieturi profunde ce n-au să se vindece niciodată; cărțile, nostalgiile, cheia casei care n-a fost niciodată a noastră, o haină de flanelă albastră pe care o port când fac lista asta:
cărți, râsete pe care nu le pot ordona, și mânie – o vază cu orhidee pe care ai iubit-o atât fără ca eu să înțeleg de ce; poate din cauza asta nu te-ai întors s-o uzi; și cărțile, patul nefăcut de atâta amar de zile,
o scrisoare pe perna ta și atâta ‘ntristare, atâta singurătate; iar într-un sertar două bilete pentru un film de iubire pe care nu l-ai văzut cu mine, alte cărți și o cămașă decolorată cu care dorm noaptea, ca să-ți fiu mai aproape; și,
din toate părțile, cărți, multe cărți, multe cuvinte pe care nu mi le-ai spus niciodată înainte de scrisoarea pe care ai scris-o-n acea dimineață, și eu, eu care încă mai cred că o să te-întorci, că te-întorci, fie doar pentru cărți.
– traducere de Catalina Franco- –––––––––––––––-
Leggi, sono questi i nomi delle cose che lasciasti – me, libri, il tuo profumo sparso per la stanza; sogni una metà e dolori il doppio, baci per tutto il corpo come tagli profondi che non si rimargineranno mai; e libri, nostalgia, la chiave di una casa che non è mai stata la nostra, una vestaglia di flanella blu che indosso, quando faccio questo elenco:
libri, risa che non riesco a mettere in ordine, e rabbia – un vaso di orchidee che amavi tanto senza che io sapessi perché e che forse per questo non tornai ad innaffiare; e libri, il letto disfatto per tanti giorni,
una lettera sul tuo cuscino e tanta afflizione, tanta solitudine; e in un cassetto due biglietti per un film d’amore che non hai visto con me, e altri libri, e anche una camicia sbiadita con la quale dormo di notte per stare più vicino a te; e, da
tutte le parti, libri, tanti libri, tante parole che mai mi hai detto prima della lettera che scrivesti quella mattina, e io, io che ancora credo che tornerai, che ritorni, sia pure solo per i tuoi libri.
-Traduzione di Mirella Abriani- _______________________
Read this, these are the names of the things you left – me, books, your smell filling the room; half the dreams and twice the pain, kisses all over my body like deep cuts which will never heal; and more books, loss, the key of a house that was never ours, a blue flannel dressing gown I’m wearing as I write this list: books, laughter I can’t put away, and rage – a pot of orchids you loved so much without my knowing why and I haven’t watered since; and books, the bed unmade for so long, a letter on your pillow and so much sorrow, so much loneliness; and in a drawer two tickets for a romantic film you didn’t watch with me, and more books, and also a discoloured old shirt I wear for sleeping to be close to you; and every- where, books, so many books, so many words you never said before the letter you wrote that morning, and me, me still believing you’ll be back, you will be back, if even only for your books.
-Translated by Ana Hudson with Gabriel Gbadamosi- –––––––––––––––––- Lê, são estes os nomes das coisas que deixaste – eu, livros, o teu perfume espalhado pelo quarto; sonhos pela metade e dor em dobro, beijos por todo o corpo como cortes profundos que nunca vão sarar; e livros, saudade, a chave de uma casa que nunca foi a nossa, um roupão de flanela azul que tenho vestido enquanto faço esta lista:
livros, risos que não consigo arrumar, e raiva – um vaso de orquídeas que amavas tanto sem eu saber porquê e que talvez por isso não voltei a regar; e livros, a cama desfeita por tantos dias, uma carta sobre a tua almofada e tanto desgosto, tanta solidão; e numa gaveta dois bilhetes para um filme de amor que não viste comigo, e mais livros, e também uma camisa desbotada com que durmo de noite para estar mais perto de ti; e, por
todo o lado, livros, tantos livros, tantas palavras que nunca me disseste antes da carta que escreveste nessa manhã, e eu, eu que ainda acredito que vais voltar, que voltas, mesmo que seja só pelos teus livros.
Rainer Maria Rilke, ”Note despre melodia lucrurilor”
Oare am uitat cu adevărat că respirația singuraticilor este în jurul nostru, că tumultul sângelui lor ne umple tăcerea ca o mare care ne învăluie, că orele lor grele sunt stele și constelații în nopțile noastre cele mai întunecate? Și tocmai cei mai singuri sunt cei care participă mai mult decât oricare alții la ceea ce este comun. Spuneam mai devreme că din vasta melodie a vieții unii învață mai mult, alții mai puțin; în consecință, în marea orchestră, fiecare are o datorie mai mare sau mai mică. Cel care a perceput întreaga melodie ar fi, în același timp, cel mai singur și cel care participa mai mult la comun. Ar auzi ceea ce nimănui nu îi este dat să audă, și asta numai pentru că el, în deplinătatea lui, înțelege ceea ce alții aud doar în întunericul unui spațiu plin de goluri. Eu cred că tot ceea ce se întâmplă cu adevărat nu se teme de moarte; Cred că voințele oamenilor morți de mult, mișcarea cu care și-au deschis mâna într-o clipă plină de sens, zâmbetul lor în timp ce stăteau la o fereastră îndepărtată, cred că toate aceste experiențe, trăite de singuratici de-a lungul a nenumărate metamorfoze, trăiește printre noi. Sunt aici, poate puțin pe margine, în direcția lucrurilor, dar sunt aici, ca lucruri în sine și ca parte a vieții noastre.
H. Hesse, „Pentru o Toccata de Bach – Zu einer Toccata von Bach ”
Domnia beznei …Tăcerea primordială… Deodată, o strălucire prin norii care aleargă Se-ntinde din adâncimile lumii, din neființa oarbă, Clădește spatii, lumina străbate noaptea, Prefigurează creastă și vârf, pantă, prăpastie, Și în albastru îmbracă totul – ceruri, pământuri.
Raza se aprinde fecund pentru faptă și luptă, Desprinde germenul rodului, lumea se luminează uimită: Totul se schimbă oriunde cade sămânța ușoară, Totul se ordonează ca de la sine, răsună magnific Lauda vieții, a biruinței luminii și-a Creatorului.
Și unduindu-se apoi, de Dumnezeu înapoi atrasă, Aduce prin angrenajele tuturor creaturilor Îndemnul deplin la înaltul spirit al Marelui Părinte.
Și se făcură dor, și durere și bucurie, cuvânt și cântec, Lumi peste lumi se-arcuiră – întru glorie și măreție, Și se făcură spirit și-avânturi, luptă și fericire, iubire.
Urschweigen starrt … Es waltet Finsternis … Da bricht ein Strahl aus zackigem Wolkenriß, Greift Weltentiefen aus dem blinden Nichtsein, Baut Räume auf, durchwühlt mit Licht die Nacht, Läßt Grat und Gipfel ahnen, Hang und Schacht, Läßt Lüfte locker blau, läßt Erde dicht sein.
Es spaltet schöpferisch zu Tat und Krieg Der Strahl entzwei das keimend Trächtige: Aufglänzt entzündet die erschrockne Welt: Es wandelt sich, wohin die Lichtsaat fällt, Es ordnet sich und tönt die Prächtige Dem Leben Lob, dem Schöpfer Lichte Sieg
Und weiter schwingt sich, gottwärts rückbezogen, Und drängt durch aller Kreatur Getriebe Dem Vater Geiste zu der große Drang. Er wird zu Lust und Not, zu Sprache, Bild, Gesang, Wölbt Welt um Welt zu Domes Siegesbogen, Ist Trieb, ist Geist, ist Kampf und Glück, ist Liebe.
Cum din adâncimile melodiei țâșnește o notă care vibrând crește și se istovește până ce în altă melodie sfârșește, așa din adâncul tăcerii țâșnește o altă tăcere, turn ascuțit, sabie, și ridicându-se crește și ne secătuiește iar în ridicare se prăbușesc amintiri speranțe minciunile mici minciunile mari și-am vrea să țipăm și se frânge țipătul în gâtlej: sfârșim în tăcere acolo unde tăcerile se istovesc. _____________________ -traducere de Catalina Franco- _____________________ Assim como do fundo da música brota uma nota que enquanto vibra cresce e se adelgaça até que noutra música emudece, brota do fundo do silêncio outro silêncio, aguda torre, espada, e sobe e cresce e nos suspende e enquanto sobe caem recordações, esperanças, as pequenas mentiras e as grandes, e queremos gritar e na garganta o grito se desvanece: desembocamos no silêncio onde os silêncios emudecem.
Tu nu știi: acolo mestecenii noaptea rădăcinile își ridică, și – n-ai crede vreodată – noaptea copacii se plimbă sau devin vise. Gândește-te: într-un copac e o vioară-a iubirii. Gândește-te: un copac cântă, râde. Gândește-te: un copac stă într-o prăpastie și-apoi devine viață. Ți-am spus-o deja: poeții – nu se izbăvesc, Lasă-i să zboare printre copaci ca păsări gata să moară.
Tu non sai: ci sono betulle che di notte levano le loro radici, e tu non crederesti mai che di notte gli alberi camminano o diventano sogni. Pensa che in un albero c’è un violino d’amore. Pensa che un albero canta e ride. Pensa che un albero sta in un crepaccio e poi diventa vita. Te l’ho già detto: i poeti non si redimono, vanno lasciati volare tra gli alberi come usignoli pronti a morire.
La cosa importante è di non smettere mai di interrogarsi. La curiosità esiste per ragioni proprie. Non si può fare a meno di provare riverenza quando si osservano i misteri dell'eternità, della vita, la meravigliosa struttura della realtà. Basta cercare ogni giorno di capire un po' il mistero. Non perdere mai una sacra curiosità. ( Albert Einstein )
catalinafrancoblog 