Thomas Hardy, ”Tăceri – Silences”

E liniștea unei dumbrăvi ori poieni
Când vântul se-adâncește,
Ori a unei clopotnițe
Când scade tremurul clopotului.

Și e liniștea unui iaz singuratic
Unde un om s-a înecat,
Pe-aici pe-acolo, se-aude
Prin iarbă doar foșnetul salamandrei.

Însă tăcerea adâncă a unei case goale
Unde chiar noi ne-am născut, am trăit,
Și unde-am cinstit cu prieteni,
E, între tăcerile toate, cea mai cumplită.

Muzici și cântece care, cândva,
Răsunaseră acolo, acum au murit;
Grinzi, acoperișuri, cotloane par
Adâncite în gânduri ori în rugăciune.

Pare că nicio putere în lume
N-ar putea să deștepte odăile,
Și nici trecutul viața s-o îngăduie,
În liniștea ca de mormânt.

-traducere de Catalina Franco-
_______________________________

There is the silence of a copse or croft
When the wind sinks dumb,
And of a belfry-loft
When the tenor after tolling stops its hum.

And there’s the silence of a lonely pond
Where a man was drowned,
Nor nigh nor yond
A newt, frog, toad, to make the merest sound.

But the rapt silence of an empty house
Where oneself was born,
Dwelt, held carouse
With friends, is of all silences most forlorn!

Past are remembered songs and music-strains
Once audible there:
Roof rafters, panes
Look absent-thoughted, tranced, or locked in prayer.

It seems no power on earth can waken it
Or rouse its rooms,
Or its past permit
The present to stir a torpor like a tomb’s.