Luis Cernuda, ”Unde trăiește uitarea – Donde habite el olvido”

Unde trăiește uitarea,
În nemărginite grădini fără soare-răsare;
Unde eu sunt numai
Memoria pietrei înmormântate-n urzici
Și unde vântul scapă de insomnie.

Unde numele meu rămâne,
În brațele veacurilor, trupului ce-l numește,
Unde nu mai există dorință.

În nesfârșitul târâm, acolo unde iubirea, înger teribil,
Nu își ascunde aripa-i de oțel
În inima mea, în vreme ce surâde
Cu grație diafană, pe măsură ce crește chinul.

Unde sfârșește dorința ce pentru chipu-i cere un stăpân,
Unei alte vieți supunând viața ei,
O altă zare nemaifiind, ci numai ochii din față.

Unde și bucurii și dureri sunt doar nume,
Cer și pământ ivite în jurul amintirii;
Unde-n sfârșit sunt liber făr-a o ști,
Unde absența dispare în neguri,
Absența aceea ușoară cum este carnea copilului.

Acolo, acolo departe;
Unde trăiește uitarea.

-traducere de Catalina Franco-
______________________________

Donde habite el olvido,
En los vastos jardines sin aurora;
Donde yo sólo sea
Memoria de una piedra sepultada entre ortigas
Sobre la cual el viento escapa a sus insomnios.

Donde mi nombre deje
Al cuerpo que designa en brazos de los siglos,
Donde el deseo no exista.

En esa gran región donde el amor, ángel terrible,
No esconda como acero
En mi pecho su ala,
Sonriendo lleno de gracia aérea mientras crece el tormento.

Allí donde termine este afán que exige un dueño a imagen suya,
Sometiendo a otra vida su vida,
Sin más horizonte que otros ojos frente a frente.

Donde penas y dichas no sean más que nombres,
Cielo y tierra nativos en torno de un recuerdo;
Donde al fin quede libre sin saberlo yo mismo,
Disuelto en niebla, ausencia,
Ausencia leve como carne de niño.

Allá, allá lejos;
Donde habite el olvido.