Iubita mea nu vine vine întuneric,
se naște din penumbră,
de acolo vine-n lumină,
lumina ei e întunericul orbind de atâta lumină …

Ea este cel mai frumos cuvânt întâlnit,
o iubesc fiindcă-o iubesc.
Dar o iubesc și fiindcă vorbind
mă sărută de nu mă ucide.

Marco Ciaurro, „O tracțiune poetica”

-traducere de Catalina Franco-
_________________________

XVII

La mia amata non viene dalle tenebre,
nasce dalla penombra
e da lì viene alla luce,
la sua luce è tenebra che acceca tanto illumina…

Lei è la parola più bella che ho incontrato,
io l’amo perché l’amo.
Ma l’amo anche perché quando parla
mi bacia se non mi uccide.

 

Dar când trecea
copacii îngenuncheau
.
Ascundea în ochi
Un Ave Maria
se împleteau litanii.
în părul ei

În mâinile-i mă pierdui
ca o frunză moartă

în mâinile ei ogivale
ce dădeau hrană stelelor.

Prin aer pluteau
melodii fără sunet.

Și am adormit
pe perna pașilor ei.

_________________________
-Traducere de Catalina Franco-
_________________________
Era lei
E non lo sapeva nessuno

Ma quando passava
le piante s’inginocchiavano

Annidava nei suoi occhi
l’avemaria
s’intrecciavano nelle sue chiome
le litanie
Era lei Era lei

Svenni nelle sue mani
come una foglia morta

le sue mani ogivali
che davano da mangiare alle stelle

Volavano nell’aria
romanze senza suono

Nel suo guanciale di passi
rimasi addormentato
_________________________
Era ella.
Y nadie lo sabía.
Pero cuando pasaba
los árboles se arrodillaban.
Anidaba en sus ojos
el Ave María
y en su cabellera
se trenzaban las letanías,
Era ella.
Era ella.
Me desmayé en sus manos
como una hoja muerta
sus manos ojivales
que daban de comer a las estrellas.
Por el aire volaban
romanzas sin sonido.
Y en su almohada de pasos
me quedé dormido.