Jorge Luis Borges, ”Un trandafir – Una rosa”
Din generațiile de trandafiri
Care în negura vremilor s-au risipit
Pe unul de la uitare aș vrea să-l salvez,
Unul fără vreun semn aparte între toate
Cele ce s-au pierdut. Soarta m-a dăruit
Cu darul de a numi pentru întâia oară
Floarea aceea tăcută, acel trandafir de pe
Urmă, pe care Milton, fără să-l vadă,
Și-l va fi dus spre obraz. O, tu, roșu, o, auriu,
O, alb trandafir al unei stinse grădini,
Fie să-mi strălucească poemul
De vraja imemorialului tău trecut,
Aur, sânge, ivoriu, noapte să crească
Din mâinile mele – invizibilul trandafir.
-traducere de Catalina Franco-
––––––––––––––––
De las generaciones de las rosas
Que en el fondo del tiempo se han perdido
Quiero que una se salve del olvido,
Una sin marca o signo entre las cosas
Que fueron. El destino me depara
Este don de nombrar por vez primera
Esa flor silenciosa, la postrera
Rosa que Milton acercó a su cara,
Sin verla. Oh tú bermeja o amarilla
O blanca rosa de un jardín borrado,
Deja mágicamente tu pasado
Inmemorial y en este verso brilla,
Oro, sangre o marfil o tenebrosa
Como en sus manos, invisible rosa.
catalinafrancoblog 