Am plâns prea mult. Zorii-s sfâșietori,
Atroce-i orice lună, amar e orice soare,
Mi-a picurat iubirea un chin otrăvitor.
O, nava-mi explodează! O, mă scufund în mare!

Din apa Europei, când am voit a bea
Într-un crepuscul rosu, băltoaca era neagră,
Iar un prea trist copil încovoiat lansa
Corabia-i fragilă ca fluturele-n mai.
________________________
-traducere de Catalina Franco–
________________________

Mais, vrai, j’ai trop pleuré ! Les Aubes sont navrantes.
Toute lune est atroce et tout soleil amer :
L’âcre amour m’a gonflé de torpeurs enivrantes.
Ô que ma quille éclate ! Ô que j’aille à la mer !

Si je désire une eau d’Europe, c’est la flache
Noire et froide où vers le crépuscule embaumé
Un enfant accroupi plein de tristesse, lâche
Un bateau frêle comme un papillon de mai.

 

Culcușu-și află-n
Bucuria ta purpurie:
Cu tainica lui iubire,
Viața ți-o macină.

~traducere de Catalina Franco-
–––––––––––-
estás enferma, ¡oh rosa!
El gusano invisible,
que vuela, por la noche,
en el aullar del viento,
tu lecho descubrió
de alegría escarlata,
y su amor sombrío y secreto
consume tu vida.

–––––––––––
O Rose thou art sick.
The invisible worm,
That flies in the night
In the howling storm:

Has found out thy bed
Of crimson joy:
And his dark secret love
Does thy life destroy.
–
Art – William Blake

 

Cu coada-ți de desfrunzită toamnă, fandosit răsucită
În semn de întrebare pe-un cer golaș de amurg,
Șterge-ți plânsul, maimuță galantă, melancolică și ridicolă,
Maimuță soioasă a moartei iubiri, maimuță știrbă de zile pierdute.

Încă un vaier, un vaier încă! Cel cu miros de tabagici,
De foburg lepros, de pântec de toamnă, de cartofii acriți
Spre-a face fetele nemâncate să râdă, – o, murdară, urâtă, slabă,
Jalnică, epileptică maimuță, pur animal al nostalgiilor!

Un alt vaier, vai! ultimul! – Un surd
Vals de nicicând, recviem al hoților morți, muzică în ecouri
Ce zice: adio, amintiri, iubire și nucă de cocos …
-Pe când gâlgâie biata ploaie-n noroiul adânc și gros.
________________________
-traducere de Catalina Franco-
________________________
Aux sons d’une petite musique narquoise, sautillante,
Essoufflée, — tandis qu’il pleut, tandis qu’il pleut de la pluie pourrie,
Saute, saute, mon âme, vieux singe d’orgue de Barbarie,
Petit vieillard pelé, sournois, animal romantique et tendre.

Avec ta queue d’automne effeuillée, prétentieusement tordue
En point d’interrogation sur le vide ciel du crépuscule,
Essuie tes pleurs, singe galant, mélancolique et ridicule,
Singe galeux de l’amour mort, singe édenté des jours perdus.

Encore un air, encore un air ! Celui qui sent les tabagies,
Le faubourg lépreux, la foire d’automne et les fritures aigres
Pour faire rire les filles mal nourries, — ô sale, affreux, maigre,
Piteux, épileptique singe, animal pur des nostalgies !

Encore un air, hélas ! le dernier ! — Et que ce soit cette sourde
Valse de jamais, requiem des voleurs morts, musique en échos
Qui dit : adieu les souvenirs, l’amour et la noix de coco…
— Tandis que la pluie pauvre fait glouglou dans la boue vieille et lourde.

 

Și așa fără trup vizitez
sumbre familii bizare ce se urăsc
și mă întreb de-o fi conștiința omului
greșeala lui Dumnezeu.

Iar apoi te întâlnesc, și mă liniștesc:
cred că de-o fi fost o greșeală,
cum unii spun, o, atunci va fi fost
una convenabilă !
**
-traducere de Catalina Franco-
**

Viaggio con un fantasma adesso
perchè la gente non vuole vedere
in carne ed ossa un ramo così spoglio
come la natura fa di me.

E così visito incorporee
strane cupe famiglie spesso in dissidio
e mi chiedo se la coscienza umana
sia uno degli errori di Dio.

E dopo incontro te e mi calmo
e penso che se fosse un errore
come alcuni han detto, sarebbe allora
uno di quelli che riesco a tollerare.
**

I travel as a phantom now,
For people do not wish to see
In flesh and blood so bare a bough
As Nature makes of me.

And thus I visit bodiless
Strange gloomy households often at odds,
And wonder if Man’s consciousness
Was a mistake of God’s.

And next I meet you, and I pause,
And think that if mistake it were,
As some have said, O then it was
One that I well can bear!

 

Îngerul:
Eu sunt îngerul realității,
Întrevăzut în ușă pentru o clipă.

N-am nici aripi de cenușă și nici de aur
Și nu mă încălzește aureola,

Stelele nu mă urmează, nici nu m-așteaptă,
Ci, din ființa-mi și din cunoașterea lor, o parte-s.

Eu sunt unul ca voi și ceea ce sunt și știu
E, pentru mine, ca și pentru voi, la fel.

Ci eu sunt îngerul necesar al pământului,
De vreme ce, văzându-mă, vezi iarăși pământul,

Liber de partea rigidă, îndărătnică a minții,
Iar cine m-ascultă, i-ascultă scâncetul tragic

Crescând lichid, în monotone, încetineli lichide,
Parcă trezind silabe de apă; semnificații spuse

Prin repetări aproximate de sensuri. Oare nu sunt,
Eu însumi, decât jumătate dintr-un anume fel

Al unei figuri pe jumătate văzută, ori doar o clipă,
O invenție a mintii, o apariție apărută

Într-un așa de ușor vestmânt, încât, o întorsătură
Din umăr, și curând, prea curând, dispar ?

**
-traducere de Catalina Franco–
**

Io sono l’Angelo della realtà,
intravisto un istante sulla soglia.
Non ho ala di cenere, né di oro stinto,
né tepore d’aureola mi riscalda.
Non mi seguono stelle in corteo,
in me racchiudo l’essere e il conoscere.
Sono uno come voi, e ciò che sono e so
per me come per voi, è la stessa cosa.
Eppure, io sono l’Angelo necessario della terra,
poiché chi vede me vede di nuovo
la terra, libera dai ceppi della mente, dura,
caparbia, e chi ascolta me ne ascolta il canto
monotono levarsi in liquide lentezze e afferrare
in sillabe d’acqua; come un significato
che si cerchi per ripetizioni approssimando.
O forse io sono soltanto una figura a metà,
intravista un istante, un’invenzione della mente,
un’apparizione tanto lieve all’apparenza
che basta che io volga le spalle,
ed eccomi presto, troppo presto, scomparso.

**

One of the countrymen:
There is
A welcome at the door to which no one comes?

The angel:
I am the angel of reality,
Seen for the moment standing in the door.

I have neither ashen wing nor wear of ore
And live without a tepid aureole,

Or stars that follow me, not to attend,
But, of my being and its knowing, part.

I am one of you and being one of you
Is being and knowing what I am and know.

Yet I am the necessary angel of earth,
Since, in my sight, you see the earth again,

Cleared of its stiff and stubborn, man-locked set,
And, in my hearing, you hear its tragic drone

Rise liquidly in liquid lingerings
Like watery words awash; like meanings said

By repetitions of half meanings. Am I not,
Myself, only half of a figure of a sort,

A figure half seen, or seen for a moment, a man
Of the mind, an apparition apparelled in

Apparels of such lightest look that a turn
Of my shoulder and quickly, too quickly, I am gone?