Jose Saramago, ”Pe insula întâmplător locuită – Na ilha por vezes habitada”
Pe insula întâmplător locuită ce suntem noi, sunt nopți,
dimineți și zori când nu-ți vine să mori.
Atunci știm tot despre ce a fost și va fi.
Lumea pare definitiv tălmăcită și ne cuprinde
o mare seninătate, și ni se arată
cuvintele ce-o însemnează.
Luăm și înălțăm în mâini un pumn de țărână.
Blând.
Se cuprinde aici tot acel adevăr suportabil: mărginiri, voință, îngrădiri.
Putem spune apoi că suntem liberi, cu pacea
și cu surâsul celui ce pe sine se recunoaște
în cel întors fără a fi obosit din călătoria-i în lume
căci a mușcat din sufletul ei pân’ la măduvă.
Să liberăm agale pământul unde se întâmplă miracole
cum ar fi apă, piatră și rădăcină.
Asta-i viața deocamdată, pentru fiecine.
-traducere de Catalina Franco-
_______________________________
Na ilha por vezes habitada do que somos, há noites,
manhãs e madrugadas em que não precisamos de
morrer.
Então sabemos tudo do que foi e será.
O mundo aparece explicado definitivamente e entra
em nós uma grande serenidade, e dizem-se as
palavras que a significam.
Levantamos um punhado de terra e apertamo-la nas
mãos.
Com doçura.
Aí se contém toda a verdade suportável: o contorno, a
vontade e os limites.
Podemos então dizer que somos livres, com a paz e o
sorriso de quem se reconhece e viajou à roda do
mundo infatigável, porque mordeu a alma até aos
ossos dela.
Libertemos devagar a terra onde acontecem milagres
como a água, a pedra e a raiz.
Cada um de nós é por enquanto a vida.
Isso nos baste.
catalinafrancoblog 