gândește la ce e zadarnic,
la tâmplele blânde, la fețele întoarse
la amintirile credincioase,
ce lăsau un strop de speranță,
dar cereau și flori
și, cu un zâmbet inexpresiv
ridicau nerostitul ascuns
în cerul lor mic
ce trebuia să se stingă curând.

**
-traducere de Catalina Franco-
**

Wenn ein Verzweifeln
– der du doch große Stunden hattest
und sicher gingst und viele Beschenkungen
aus Rausch und Morgenröten und Wendungen,
unerwarteten,
dir pflegen konntest –
wenn ein Verzweifeln,
selbst mit Zerstörung und Endverglimmen
aus dem Unergründlichen
in seine Macht dich will:

denk der Vergeblichen,
die zarter Schläfe, inngewendeten Gesichts
in der Erinnerungen Treue,
die wenig Hoffnung ließen,
doch auch nach Blumen fragten
und still Verschwiegenes
mit einem Lächeln von wenig Ausdruck
in ihren kleinen Himmel hoben,
der bald verlöschen sollte.

În dimineața albastră…
Ziua se făcuse ploioasă.

**
-traducere de Catalina Franco-
**

O dia deu em chuvoso.
A manhã, contudo, estava bastante azul.
O dia deu em chuvoso.
Desde manhã eu estava um pouco triste.
Antecipação? Tristeza? Coisa nenhuma?
Não sei: já ao acordar estava triste.
O dia deu em chuvoso.
Bem sei: a penumbra da chuva é elegante.
Bem sei: o sol oprime, por ser tão ordinário, um elegante.
Bem sei: ser susceptível às mudanças de luz não é elegante.
Mas quem disse ao sol ou aos outros que eu quero ser elegante?
Dêem-me o céu azul e o sol visível.
Névoa, chuvas, escuros — isso tenho eu em mim.
Hoje quero só sossego.
Até amaria o lar, desde que o não tivesse.
Chego a ter sono de vontade de ter sossego.
Não exageremos!
Tenho efectivamente sono, sem explicação.
O dia deu em chuvoso.
Carinhos? Afectos? São memórias. . .É preciso ser-se criança para os ter. . .
Minha madrugada perdida, meu céu azul verdadeiro!
O dia deu em chuvoso.
Boca bonita da filha do caseiro,
Polpa de fruta de um coração por comer. . .
Quando foi isso?
Não sei. . .

No azul da manhã. . .
O dia deu em chuvoso.

 

nori

soare

umbre

Se contopesc
într-un singur lucru.

În cele din urmă
Persefone
Reapare în primăvară
împrăștiind roșii petale
de mac
In nesfârșirea poienilor.

Învie
din nou
copila
din întunecatul
Hades.

Persefone se întoarce
In juru-i cu șapte flori albe.
**
-traducere de Catalina Franco-
**

Persi
gli occhi in alto
nell’azzurro
dove cielo
e nubi
e sole
e ombre
si uniscono
in una sola cosa.

Finalmente
Persefone
Riemerge nella primavera
dissemina di rossi petali
del papavero
l’infinità dei prati.

Risorge dalle tenebre
dell’Ade
una volta ancora
la fanciulla.

Torna Persefone
contornata da sette fiori bianchi.

 

când luna
plutește
pe valuri

și-și are oglinda-n
ardezie

tăcerile
biciue salciile

limba șopârlei
se-ascunde

limbile poeziilor
ies de prin peșteri

picuri de rouă
sticlesc pe pietre
o
vrăjitoare
traduce poeme

în șuierul
șerpilor
foile plopului
tremură

se-aude
o blândă adiere

toate cele
desculțe
trec
prin cuvinte

în iarbă
pale petale de roză

uită-te-n ochii
himerei

visele toate
dansează acolo

toate culorile
și toate limbile

tăcere
deasupra mărilor

plutește
o albă pânză

Ifigenia scapă
de măcelari-i

Se-ogoiește Orfeu
când menadele-l
sfâșie

limba lui dăinuie
în iederă în odă
în piatră în stâncă

Iar Sappho
Sappho
ea cântă …

**
-traducere de Catalina Franco-

**

Chimäre aus
den Stimmen
der Felsen, der Nacht

wenn der Mond
auf den Wellen
erwacht

sich spiegelt
im Schiefer

weidengepeitscht
Stille

Eidechsenzungen
versteckt

züngeln Poesie
aus Höhlen hervor

Tropfen von Tau
glänzen auf Steinen

Verse aus Sprachen
die eine Zauberin
übersetzt

in das Gezische
der Schlangen

ein Espenblatt
zittert

alles ist Atem
Hauch eines Wagnis

unbeschuht
geht alles
durch Worte
hindurch

blasse Rosenblätter
im Sand

sieh das Auge
der Chimäre

alle Träume
tanzen darin

alle Farben
und Sprachen

ein Schweigen
über dem Meer

setzt sie
ein weißes Segel

Iphigenie entgeht
ihren Schlächtern

Orpheus Trost
als die Mänaden
zerrissen ihn

Sprache sie überlebt
in Efeu und Öde
in Stein und in Fels

Sappho
sie singt

8. 6. 2020

 

**
-traducere de Catalina Franco-
**
Ich bin Merlin
das Grün der Weiden
durchpeitscht mein Auge
ich bin aus der Zeit
in die Wurzeln
der Dornen gerissen
Moos überzieht
meinen Schuh
meine Finger wachsen
in die Felsen hinein
auf meinen Lippen
blühen die Rosen
wilder Honig
durchfließt meinen Traum
ich bin Merlin
aus der Zeit gerissen
ohne Ankunft und Ufer
zeitlos im Rost
der Schwerter und Schilde
mein Haar verwebt sich
in Weißdorn und Schlehe
ich bin Merlin mit
dem Auge des Raben
den Flügeln des Habichts
bind ich die Reben
fessele ich Tag und
auch Traum

8. 6. 2020

 

Așa departe de tine
ca un ochi de altul,
din asumatul dezastru
se va ivi privirea care în sfârșit te merită.
**
-traducere de Catalina Franco-
**
Se devo vivere senza di te, che sia duro e cruento,
la minestra fredda, le scarpe rotte, o che a metà dell’opulenza
si alzi il secco ramo della tosse, che latra
il tuo nome deformato, le vocali di spuma, e nelle dita
mi si incollino le lenzuola, e niente mi dia pace.
Non imparerò per questo a meglio amarti,
però sloggiato dalla felicità
saprò quanta me ne davi
a volte soltanto standomi nei pressi.
Questo voglio capirlo, ma mi inganno:
sarà necessaria la brina dell’architrave
perché colui che si ripari sotto il portale comprenda
la luce della sala da pranzo, le tovaglie di latte, e l’aroma
del pane che passa la sua mano bruna per la fessura.

Tanto lontano ormai da te
come un occhio dall’altro,
da questa avversità che assumo nascerà adesso
lo sguardo che alla fine ti meriti.

Julio Cortázar, Se devo vivere
**
-traduzione di Gianni Toti-
**
Si he de vivir sin ti, que sea duro y cruento,
la sopa fría, los zapatos rotos, o que en mitad de la opulencia
se alce la rama seca de la tos, ladrándome
tu nombre deformado, las vocales de espuma, y en los dedos
se me peguen las sábanas, y nada me dé paz.
No aprenderé por eso a quererte mejor,
pero desalojado de la felicidad
sabré cuánta me dabas con solamente a veces estar cerca.
Esto creo entenderlo, pero me engaño:
hará falta la escarcha del dintel
para que el guarecido en el portal comprenda
la luz del comedor, los manteles de leche, y el aroma
del pan que pasa su morena mano por la hendija.

Tan lejos ya de ti
como un ojo del otro,
de esta asumida adversidad
nacerá la mirada que por fin te merezca.

 

Abia atingându-le, îmi vei străbate adâncurile
urmele tale ușoare
vor pluti prin țara ancestralei dorințe.

Adâncimile mele o să-i mângâie genele
între delicatul desen al trupului
și suflarea eternă a sufletului.

**
-traducere de Catalina Franco-
**
Tra declivi e anfratti scoscesi
risalirai il mio sentiero
dolce come il nettare aspro come l’agrume
tra gl’incensi delle zagare a primavera.

Percorrerai i miei recessi sfiorandoli appena
le tue orme leggere
sorvoleranno la terra del desiderio ancestrale.

L’intima sfera di me bacerà le sue ciglia
tra il delicato disegno del corpo
e il soffio eterno dell’anima.

 

Ca doi logodnici ne-am urmat noi drumul,
Prin noaptea verde-a câmpiilor, singuri;
Ne-am împărtășit din fructul feeriilor
Din luna prietenă a nebunilor

Iar mai apoi noi doi am murit pe mușchi,
Departe, singuri, printre umbrele dulci
Din codrul prietenos murmurând;

Și-n înalt, în luminile cerurilor,
O, iubit companion al tăcerilor
Noi doi ne-am găsit plângând!

**
-traducere de Catalina Franco-
**

Nous avons pensé des choses pures
Côte à côte, le long des chemins,
Nous nous sommes tenus par les mains
Sans dire… parmi les fleurs obscures ;

Nous marchions comme des fiancés
Seuls, dans la nuit verte des prairies ;
Nous partagions ce fruit de féeries
La lune amicale aux insensés

Et puis, nous sommes morts sur la mousse,
Très loin, tout seuls parmi l’ombre douce
De ce bois intime et murmurant ;

Et là-haut, dans la lumière immense,
Nous nous sommes trouvés en pleurant
Ô mon cher compagnon de silence !

 

**
-traducere de Catalina Franco-
**

XI
Ich fürchte das Schicksal, Lydia. Nichts ist sicher.
Zu jeder Stunde kann uns etwas geschehn
Das uns völlig verändert.
Fern vom Bekannten sind fremd die Schritte
Die wir dort tun. Strenge Numen bewachen
Die Grenzen alles Gewohnten.
Wir sind keine Götter: Blinde, fürchten wir,
Und das gegebene karge Leben ziehen wir vor
Dem Neuen, dem Abgrund.
**
-traducere de Roland Erb-
**
XI
Temo, Lídia, o destino. Nada é certo.
Em qualquer hora pode suceder-nos
O que nos tudo mude.
Fora do conhecido é estranho o passo
Que próprio damos. Graves numes guardam
As lindas do que é uso.
Nao somos deuses: cegos, receemos,
E a parca vida anteponhamos
À novidade, abismo.

 

Tu iei floarea cea mare din mâna-mi:
nu-i albă, nu-i roș, nu-i albastră – și totuși o iei.
Unde n-a fost nicicând, ea mereu va rămâne.
Noi n-am fost nicicând, așa că la ea rămânem.

**
-traducere de Catalina Franco-
**

Der Tauben weißeste flog auf: ich darf dich lieben!
Im leisen Fenster schwankt die leise Tür.
Der stille Baum trat in die stille Stube.
Du bist so nah, als weiltest du nicht hier.

Aus meiner Hand nimmst du die große Blume:
sie ist nicht weiß, nicht rot, nicht blau – doch nimmst du sie.
Wo sie nie war, da wird sie immer bleiben.
Wir waren nie, so bleiben wir bei ihr.