când se întunecă și se face frig

fii fără grijă

dar

ce să facem

cu muzică

voios, cu muzică

și gândind

voios

în fața unui sfârșit

cu muzică

și unde ne ducem

în cel mai bun caz

întrebările și spaima anilor

în spălătoria de vise, n-ai grijă, fii fără grijă

dar ce se întâmplă

în cel mai bun caz

când tăcerea morții

pătrunde
________________________

-traducere de Catalina Franco-
_________________________

Wohin aber gehen wir

ohne sorge sei ohne sorge

wenn es dunkel und wenn es kalt wird

sei ohne sorge

aber

mit musik

was sollen wir tun

heiter und mit musik

und denken

heiter

angesichts eines Endes

mit musik

und wohin tragen wir

am besten

unsre Fragen und den Schauer aller Jahre

in die Traumwäscherei ohne sorge sei ohne sorge

was aber geschieht

am besten

wenn Totenstille

eintritt

 

În cristal pulsau râuri,
fumegau vulcani, străluceau mările,
în timp ce molatic pe tron
țineai în mâini sfera de cristal
și „Doamne!”, ai fost a mea.

Te-ai trezit și-ai schimbat
cuvintele oamenilor,
iar atunci cuvintele se-împliniră
de sens, iar cuvântul și-a arătat
noul său înțeles: țar.

La lumină totul s-a transfigurat, chiar și
cele mai simple obiecte – ligheanul, carafa-
pe când,
ca un paznic, printre noi se-așeza
apa înghețată, în straturi.

Furăm conduși cine știe pe unde.
Se deschidea ochilor noștri, ca un miraj,
un oraș apărut ca prin vrajă,
menta ni se așternea la picioare,
păsările se țineau după noi pe stradă,
peștii în râu săltau,
cerul deasupra-ne se dezlănțuia.”

În timpul ăsta destinul ne urmărea
ca un nebun cu briciul în mână.

_________________________
-traducere de Catalina Franco-
_________________________

We celebrated every moment
Of our meetings as epiphanies,
Just we two in all the world.
Bolder, lighter than a bird’s wing,
You hurtled like vertigo
Down the stairs, leading
Through moist lilac to your realm
Beyond the mirror.

When night fell, grace was given me,
The sanctuary gates were opened,
Shining in the darkness
Nakedness bowed slowly;
Waking up, I said:
‘God bless you!’, knowing it
To be daring: you slept,
The lilac leaned towards you from the table
To touch your eyelids with its universal blue,
Those eyelids brushed with blue
Were peaceful, and your hand was warm.

And in the crystal I saw pulsing rivers,
Smoke-wreathed hills, and glimmering seas;
Holding in your palm that crystal sphere,
You slumbered on the throne,
And – God be praised! – you belonged to me.
Awaking, you transformed
The humdrum dictionary of humans
Till speech was full and running over
With resounding strength, and the word you
Revealed its new meaning: it meant king.
Everything in the world was different,
Even the simplest things – the jug, the basin –
When stratified and solid water
Stood between us, like a guard.

We were led to who knows where.
Before us opened up, in mirage,
Towns constructed out of wonder,
Mint leaves spread themselves beneath our feet,
Birds came on the journey with us,
Fish leapt in greeting from the river,
And the sky unfurled above…

While behind us all the time went fate,
A madman brandishing a razor.

 

Cu butoni de moale metal la jachetă.

Ne trebuie, ne trebuie inima mea adâncă.

O vale-un pic ca de veche stampă,

Peterburghezi cu haine-n carouri,

Iubirea lui Newstead în griul lămpilor,

Un vânt grozav declamând din Manfred.

Ne trebuie uitarea cea mai teribilă,

(E ca și cum noi nici n-am fi fost)

Nume de alt’dat gravate-în tabele;

Asta ne trebuie, într-adevăr.

Ca mai sus: un cârciumar rotofei

Și camere scăldate discret de-

Amurgul pânzelor de păianjen.

Ne trebuie, ne trebuie inima mea adâncă.

_________________________
-traducere de Catalina Franco
_________________________

Il nous faut un aubergiste bien rond,

Sautillant, au bonnet saluant preste,

Aux boutons de métal doux sur sa veste.

Il nous faut, il nous faut, mon cœur profond.

Une vallée un peu de vieille estampe,

Des Peterborough aux habits de plaids,

Les amours de Newstead au gris des lampes,

Un grand vent qui déclame du Manfred.

Il nous faut l’oubli le plus implacable,

(C’est comme si nous n’avions pas été)

Des noms de jadis gravés dans les tables ;

Voilà ce qu’il nous faut, en vérité.

Comme plus haut : un aubergiste rond

Et des chambres discrètement baignées

De demi-jour de toiles d’araignée.

Il nous faut, il nous faut, mon cœur profond.

 

-traducere de Catalina Franco–
_________________________

No dejes ir un día,
sin cojerle un secreto, grande o breve.
Sea tu vida alerta
descubrimiento cotidiano.
Por cada miga de pan duro
que te dé Dios, tú dale
el diamante más fresco de tu alma.

 

-traducere de Catalina Franco-
________________________

Tristeza dulce del campo.
La tarde viene cayendo.
De las praderas segadas
llega un suave olor a heno.
Los pinares se han dormido.
Sobre la colina,el cielo
es tiernamente violeta.
Canta un ruiseñor despierto.
Vengo detrás de una copla
que había por el sendero,
copla de llanto aromada
con el olor de este tiempo;

copla que iba llorando
no sé quégaiere muerto,
de otras tardes de septiembre
que olieron también a heno.

 

Unde numele meu se duce
La trupul care numește în brațele veacurilor,
Unde nu există dorința.

În acel târâm nesfârșit unde dragostea, înger teribil,
Nu-și ascunde-n oțel
Aripa ei în pieptu-mi,
Surâzând cu grație diafană, pe măsură ce crește chinul.

Acolo unde sfârșește dorința ce pentru chipu-i cere-un stăpân,
Unei alte vieți supunând viața ei
Fără orizontul mai larg al ochilor față în față.

Unde și bucurii și dureri doar nume-s,
Cer și pământ ivite în jurul amintirii;
Unde-n sfârșit sunt liber făr-a o ști,
Unde dispare în neguri absența,
Absența ușoară cum e carnea copilului.

Acolo, acolo departe;
Unde trăiește uitarea.

-traducere de Catalina Franco-
______________________________

Donde habite el olvido,
En los vastos jardines sin aurora;
Donde yo sólo sea
Memoria de una piedra sepultada entre ortigas
Sobre la cual el viento escapa a sus insomnios.

Donde mi nombre deje
Al cuerpo que designa en brazos de los siglos,
Donde el deseo no exista.

En esa gran región donde el amor, ángel terrible,
No esconda como acero
En mi pecho su ala,
Sonriendo lleno de gracia aérea mientras crece el tormento.

Allí donde termine este afán que exige un dueño a imagen suya,
Sometiendo a otra vida su vida,
Sin más horizonte que otros ojos frente a frente.

Donde penas y dichas no sean más que nombres,
Cielo y tierra nativos en torno de un recuerdo;
Donde al fin quede libre sin saberlo yo mismo,
Disuelto en niebla, ausencia,
Ausencia leve como carne de niño.

Allá, allá lejos;
Donde habite el olvido.