Cesare Pavese,”Dorința mă arde – Il desiderio mi brucia”

Cesare Pavese,”Dorința mă arde – Il desiderio mi brucia”

Mă arde dorința
dorul de frumusețea
văzută și netrăită.
Mă arde dorința
doar ea arzător domnește
în inima mea, în minte.
Vreau atâtea lucruri
văzute în translucență
de muzică, flori și parfumuri.
De lumini și stranii murmururi
ce poezia de suflet apropie.
Vocea aceasta ce este ?
E vioara-mi ce cântă
(ciudat. Însă eu nu-s aici!)
Iar vârtejul nemaitrăit?
E ceea ce simt când o văd.
Totul e o febră amețitoare
plină de atâtea frânturi de cristal
ce strălucesc și sclipesc
sclipesc sclipesc strălucesc
…… și în râsul amețitor
o văd încă, frumoasă și aproape absentă,
imens de frumoasă
dar departe…
departe ……
departe ……
ca muzica ……
ca îmbătătorul parfum ……
ca luminile acum
stinse-n tăcere.

-traducere de Catalina Franco-
________________________
Il desiderio mi brucia
il desiderio di cose belle
che ho viste e non vissute.
Il desiderio mi brucia
ed impera ardente e solo
nel mio cuore e nel mio cervello.
Desidero tante cose
che ho viste in trasparenza
di musica fiori e profumi.
Di luci e di brusii strani
che avvicinano l’anima alla poesia.
Che e questa voce?
E il mio violino che canta
(strano. Eppure io non ci sono!)
E questa vertigine insolita?
E quello che provo quando La vedo.
Tutto pare uno strano capogiro di febbre
pieno di tanti frantumi di cristallo
che scintillano e tintinnano
tintinnano, tintinnano e scintillano …
… ed in questa vertiginosa ridda
ancora la vedo, bella e quasi assente
immensamente bella
ma lontana
… lontana …
… lontana …
… come la musica …
… come l’inebriante profumo …
… come le luci che ora sono
nel silenzio spente.

 

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi oameni stând jos

Marco Maggini, ”Dulcea blândețe – Chiara mansuetudine”

Marco Maggini, ”Dulcea blândețe -”Chiara mansuetudine”

Când vei fi pus la loc toți atomii
unul după altul într-o linie lungă în ordinea
dată de greutate și de culoare și vei fi redus
praful de pe rafturi la teoria unui sistem
politic destul de inteligibil
simplificând, simplificând, simplificând,
va fi târziu spre-a găsi un corp
mai complex decât o amoeba cu care
să încerci o acostare – la ea vâslele, la tine pânzele –
într-unul din porturile unde soarele se oprește
la două degete de valuri și clepsidra
săruturilor stă nemișcată iar mângâierea
se-întinde pe tot orizontul.
Va fi târziu spre-a-încerca o intrare
în cohorta viilor
fără canavaua prefabricată
că n-a fost trădat trandafirul
că puritatea viselor cu mare grijă
s-a desfășurat în limba sârbilor.
Târziu spre-a adăugi un alt timp
timpului amintirii.
Se va rupe atunci ca un spin;
și în dulcea blândețe a zorilor
ceva se va agăța unei alte vieți.
______________________________
-traducere de Catalina Franco
_____________________________
Quando avrai messo tutti gli atomi a posto
uno dietro l’altro in lunga fila per ordine
di peso e di colore e avrai ridotto
la polvere sulle mensole a teoria di sistema
politico sufficientemente comprensibile
semplificando semplificando semplificando,
sarà tardi per trovare un organismo
più complesso di un’ameba col quale
tentare un approdo – a lei i remi, a te la scotta –
in uno di quei porti dove il sole è fermo
a due dita sul mare e la clessidra
dei baci è immobile e la carezza
si trascina per tutto l’orizzonte.
Sarà tardi per tentare un ingresso
nella schiera dei viventi
senza trama preconfezionata,
che la rosa non hanno tradito
e la chiarità dei sogni con gran cura
in serbo hanno tenuto.
Tardi per aggiungere altro tempo
al tempo ricordato.
Si staccherà allora come una spina
e la chiara mansuetudine dell’alba
qualcosa aggancerà ad altra vita.

 

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare

Umberto Crocetti,”N-am să te pierd  – Non ti perdero per sempre”

Umberto Crocetti,”N-am să te pierd  – Non ti perdero per sempre”

N-am să te pierd pentru totdeauna,
O să am, o știi, o calmă durere,
o neobișnuită îmbrățișare, un vis
niciodată sfârșit.

N-am să te caut în umbre,
am să mă-întreb, mai degrabă, ce e
cu tăcerea ta, când un ecou pierdut
de memorie de jocul buzelor tale
îmi va aminti.

Eu rămân. Pe dealuri grâul deja
se coace, fură lumină apusului,
Îmi plec capul, în spate-mi picură
o răsuflare.

Mă ridic, de parcă-ți caut absența,
Văd vântul acela cum mișcă spicele,
pășesc înainte și-n pieptu-mi
răsună clinchetul brățării tale.
____________________________
-traducere de Catalina Franco-
____________________________
Non ti perdero per sempre,
avro per te, lo sai, un dolore calmo,
un abbraccio inconsueto, un sogno
mai concluso.

Non ti cerchero tra le ombre,
mi stupiro, semmai, del tuo
silenzio, quando un’eco smarrita
di memoria riportera quel tuo
gioco di labbra.

Io resto. Sulle colline il grano gia
matura, ruba luce al tramonto,
chino il capo, alle mie spalle gocciola
un respiro.

Mi volto, quasi a cercare la tua assenza,
vedo quel vento smuovere le spighe,
spingo avanti il mio passo e dentro il petto
tintinna il suono della tua cavigliera.

 

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Oscar Wladislas de la Lubicz Milosz, ”Podul – Le pont”

Oscar Wladislas de la Lubicz Milosz, ”Podul – Le pont”

Cad frunzele moarte în aerul calm.
Vezi, inimă, ce-a făcut toamna insulei tale dragi:
Ce palidă e!
Orfană cu inimă liniștită!
Clopote sună răsună la Saint-Louis-en-l’Isle
Pentru fucsia moartă a stăpânei barjei.

Cu capul în jos, doi cai bătrâni și tare umili,
somnolenți, se scaldă
pentru ultima oară.
Un dulău negru latră departe și-amenință.
Pe pod, numai eu și copila-mi:
Rochița decolorată, umerii slabi, fața albă,
În mâini – un buchet.

O, copilă! Timpu-acesta ce vine!
Pentru ei! Pentru noi! O, copilă!
Timpu-acesta ce vine!

-traducere de Catalina Franco-
––––––––––––––

Les feuilles mortes tombent dans l’air dormant.
Vois, mon coeur, ce que l’automne a fait a ta chere île :
Comme elle est pâle !
Quelle orpheline au cour tranquille !
Les cloches sonnent, sonnent a Saint-Louis-en-l’Isle
Pour le fuchsia mort de la patronne du chaland.

Tete basse, deux vieux chevaux tres humbles, somnolents, prennent
leur dernier bain.
Un gros chien noir aboie et menace de loin.
Sur le pont, il n’y a que moi et mon enfant :
Robe fanée, faibles épaules, visage blanc,
Un bouquet dans les mains.

O mon enfant ! Ce temps qui vient !
Pour eux ! Pour nous ! O mon enfant !
Ce temps qui vient !

 

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană