Atât de palidă
la apus era marea, aproape sfârșită
de-o pală melancolie.
Valurile
riduri micii sidefii
nu-i cântau rămas bun soarelui.
Iar apa, o rețea de sticlă,
n-avea pescăruși să o mângâie.
Tăcerea aceea
nesfârșită, nestăpânită
era sufletul mării
în teama ei de-o moarte imposibilă.

-traducere de Catalina Franco-

________________________________
Com’era pallido
il mare al tramonto, quasi sfinito
da un’esangue malinconia.
Le onde
minuscole rughe di madreperla
non cantavano l’addio al sole.
E l’acqua, una rete incolore
non aveva gabbiani a consolarla.
Quel silenzio
cosi vasto e incontenibile
era l’anima del mare
a temere una morte impossibile.