Antonia Pozzi, ”Mireasmă de verde”-”Odor di verde ”

Antonia Pozzi, ”Mireasmă de verde”-”Odor di verde ”

Mireasmă de verde-
copilăria-mi pierdută –
mă mândream
cu genunchii mei jupuiți –
din joacă rupeam
flori, iarbă pe margini de drum,
apoi le aruncam –
mâinile se pătrundeau de
mirosul pădurii de august – după-amiaza –
cu fața aprinsă
rupeam pânzele de păianjen-
treceam pârâul sărind peste pietre
cufundam picioarele-n apă
răcoarea pătrundea pana la os –
soarele, soarele
pe gâtul gol –
părul inundat de lumină-
mireasma pământului,
pierduta-mi copilărie.

-traducere de Catalina Franco-
–––––––––––––––-

Odor di verde –
mia infanzia perduta –
quando m’inorgoglivo
dei miei ginocchi segnati–
strappavo inutilmente
i fiori, l’erba in riva ai sentieri,
poi li buttavo –
m’ingombran le mani –
odor di boschi d’agosto – al meriggio –
quando si rompono col viso acceso
le ragnatele –
guadando i ruscelli il sasso schizza
il piede affonda
penetra il gelo fin dentro i polsi –
il sole, il sole
sul collo nudo –
la luce che imbiondisce i capelli –
odor di terra,
mia infanzia perduta.

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni

Henry Bataille, „Satele” – „I paesi”-”Les villages”

Henry Bataille, „Satele” – „I paesi”-”Les villages”

Există seri lungi în care sate mor
după ce porumbeii se duc la culcare.
Și mor ușor, odată cu-al ceasului murmur
și-n strigat albastru de rândunele în turn.
Atunci, pentru veghere, se aprinde o lumină
luminile mici și vechi de la surorile bune
și cele ale lămpilor care jos în ceață clipesc.
Și liniștit se duce spre depărtări un drum.
Florile din grădini deja s-au ghemuit
ca să simtă cum moare bătrânul lor sat
pentru că știu că ele aici au prins viață.
Se sting lumini încet în timp ce ziduri vechi
aduc iar în suflet o blândă și dulce pace
asemenea cu împăcarea femeilor bătrâne.

-traducere de Catalina Franco-
–––––––––––––––-
Ci sono grandi sere dove muoiono i villaggi
dopo che i piccioni vi tornano a prender sonno.
Muoiono dolcemente con il rumore dell’ora
e lo stridio azzurro delle rondini dal campanile.
Allora per vegliarli qualche luce s’accende
vecchie piccole luci di buone sorelle
e delle lampade laggiù sfilano nella nebbia.
In lontananza la strada grigia va con dolcezza.
I fiori nei giardini si sono accartocciati
nel sentir morire il loro villaggio d’un tempo
perché sanno che là sono nati.
Poi le luci si spengono mentre vecchi muri
conosciuti hanno reso l’anima
come vecchie signore, tutta dolce semplicemente.

-Traduit par Emilio Capaccio-
––––––––––––––-

Il y a de grands soirs où les villages meurent
Après que les pigeons sont rentrés se coucher.
Ils meurent, doucement, avec le bruit de l’heure
Et le cri bleu des hirondelles au clocher …
Alors, pour les veiller, des lumières s’allument,
Vieilles petites lumières de bonnes soeurs,
Et des lanternes passent, là-bas dans la brume …
Au loin le chemin gris chemine avec douceur …
Les fleurs dans les jardins se sont pelotonnées,
Pour écouter mourir leur village d’antan,
Car elles savent que c’est là qu’elles sont nées …
Puis les lumières s’éteignent, cependant
Que les vieux murs habituels ont rendu l’âme,
Tout doux, tout bonnement, comme de vieilles femmes.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Antonia Pozzi,”Lamentație”-”Lamentazione”

Antonia Pozzi,”Lamentație”-”Lamentazione”

Ce mi-ai dat
Doamne
în schimbul
a ceea ce eu ție ți-am oferit?
inimii deschise
ca un fruct – golit
de sămânța sa cea mai pură –
aruncat
pe pietre
ca o cochilie inutilă
pentru că perla i-a fost
furată –
ce mi-ai dat
în schimbul
iubitei mele perle
perfecte?
ai ales
din strălucitoarele mele podoabe
cum alegeau păstorii
antici
din turma bogată
mielul cel mai lânos mai robust mai alb
și-l sacrificau
peste altar?
Ce ai făcut?
dacă nu să mă legi
de acest altar
pentru o eternă
tortură? –
Iar eu ți-am dat-
ființa mea
unică
neliniștea mea de mamă
neîmplinită
visul creaturii mele necreate
fețișoara ei mică fără
chip
micuța ei mână fără
greutate –
Pe ruinele casei mele nenăscute
am împrăștiat
Cuvinte.

-traducere de Catalina Franco-
–––––––––––––––-

Che cosa mi ha dato
Signore
in cambio
di quel che ti ho offerto?
del cuore aperto
come un frutto –
vuotato
del suo seme piu puro –
gettato
sugli scogli
come una conchiglia inutile
poi che la perla e stata
rubata –
che cosa mi hai dato
in cambio
della mia perla perfetta
diletta?
quella che scelsi
dal monile piu splendente
come sceglievano i pastori
antichi
nel gregge folto
l’agnello piu lanoso piu robusto piu bianco
e l’immolavano
sopra il duro altare?
Che cosa hai fatto tu
se non legarmi
a questo altare
come ad una eterna
tortura? –
Ed io ti ho dato
la mia creatura
unica
la mia ansia materna
inappagata
il sogno
della mia creatura non creata
il suo piccolo viso senza
fattezze
la sua piccola mano senza
peso –
Sulle rovine della mia casa non nata
ho sparso
Parole.

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, cadru apropiat

Juan Gelman, ”Victoria”-”Victoria”-”Victoria”

Juan Gelman, ”Victoria”-”Victoria”-”Victoria”

Într-o carte de versuri presărată
cu dragoste, cu tristețe, cu oameni,
fiii mei au desenat doamne galbene,
elefanți înaintând deasupra umbrelelor roșii,
păsări oprite pe marginea unei pagini
au năvălit peste moarte,
marea cămilă albastră se odihnește pe cuvântul cenușă,
un obraz se prelinge peste singurătatea oaselor mele,
candoarea învinge dezordinea nopții.

😘😘😘😘-traducere de Catalina Franco-
_________________________

In un libro di versi schizzato
dall’amore, dalla tristezza, dal mondo,
i miei figli hanno disegnato signore gialle,
elefanti che avanzano sopra ombrelli rossi,
uccelli trattenuti sul bordo di una pagina,
hanno invaso la morte,
il grande cammello azzurro riposa sulla parola cenere,
una guancia scivola sopra la solitudine delle mie ossa,
il candore vince sul disordine della notte.

____________________________🍒🍒🍒🍒

En un libro de versos salpicado
por el amor, por la tristeza, por el mundo,
mis hijos dibujaron señoras amarillas,
elefantes que avanzan sobre paraguas rojos,
pájaros detenidos al borde de una página,
invadieron la muerte,
el gran camello azul descansa sobre la palabra ceniza,
una mejilla se desliza por la soledad de mis huesos,
el candor vence al desorden de la noche.
🌹🌹🌹🌹

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană