Antonia Pozzi, ”Mireasmă de verde”-”Odor di verde ”
Mireasmă de verde-
copilăria-mi pierdută –
mă mândream
cu genunchii mei jupuiți –
din joacă rupeam
flori, iarbă pe margini de drum,
apoi le aruncam –
mâinile se pătrundeau de
mirosul pădurii de august – după-amiaza –
cu fața aprinsă
rupeam pânzele de păianjen-
treceam pârâul sărind peste pietre
cufundam picioarele-n apă
răcoarea pătrundea pana la os –
soarele, soarele
pe gâtul gol –
părul inundat de lumină-
mireasma pământului,
pierduta-mi copilărie.
-traducere de Catalina Franco-
–––––––––––––––-
Odor di verde –
mia infanzia perduta –
quando m’inorgoglivo
dei miei ginocchi segnati–
strappavo inutilmente
i fiori, l’erba in riva ai sentieri,
poi li buttavo –
m’ingombran le mani –
odor di boschi d’agosto – al meriggio –
quando si rompono col viso acceso
le ragnatele –
guadando i ruscelli il sasso schizza
il piede affonda
penetra il gelo fin dentro i polsi –
il sole, il sole
sul collo nudo –
la luce che imbiondisce i capelli –
odor di terra,
mia infanzia perduta.
